Ponderea pensiilor private a ajuns la 6,98% din PIB

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, marţi, că ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut a urcat la 6,98%, la sfârşitul lunii septembrie 2020.
Filip Stan
22 dec. 2020, 15:22
Ponderea pensiilor private a ajuns la 6,98% din PIB

Ponderea pensiilor private a ajuns la 6,98% din PIB. Potrivit unei analize ASF, sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluţie pozitivă pe tot parcursul funcţionării sale, activele totale şi numărul de participanţi fiind în continuă creştere.

Ponderea pensiilor private a ajuns la 6,98% din PIB. Valoarea activelor este de 72,58 miliarde de lei

Prin urmare, valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns, la 30 septembrie 2020, la 72,58 miliarde de lei, în creştere cu 18% faţă de septembrie 2019.

La 30 septembrie 2020, ponderea investiţiilor în instrumente cu venit fix reprezenta 74% din totalul portofoliului investiţional al fondurilor de pensii private, în timp ce un procent de 20% a fost investit în acţiuni.

Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2020 de fondurile de pensii administrate privat (Pilon II), a fost de 69,82 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 18% comparativ cu aceeaşi dată a anului anterior.

Citeşte şi PENSII PRIVATE. Ce se întâmplă cu banii de la Pilonul II. Milioane de români vor fi afectaţi

La 30 septembrie 2020 erau înregistraţi, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,58 milioane de participanţi, cu 3% mai mult faţă de perioada similară a anului 2019. La nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 septembrie 2020, a fost de circa 190 lei/participant.

De asemenea, la finalul lunii septembrie 2020, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 9.225 lei, înregistrând o creştere de 10,86% comparativ cu decembrie 2019.

Conform sursei citate, în primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către participanţi însumând 124 milioane de lei pentru 8.831 de participanţi şi beneficiari.

La 30 septembrie 2020, titlurile de stat şi acţiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat. Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 68% la 30 septembrie 2020, în creştere cu 6,54 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

Citeşte şi LEGEA PENSIILOR, schimbată de criză. Anunţ major pentru milioane de români

De asemenea, analiza arată că valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 30 septembrie 2020 de fondurile de pensii facultative (Pilon III), a fost de 2,73 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 13% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

La sfârşitul lunii septembrie 2020, erau înregistraţi în sistemul pensiilor facultative 520.879 de participanţi, cu 6% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. La nivelul Pilonului III, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 30 septembrie 2020, a fost de 140 lei/participant, valoare egală cu cea înregistrată în luna septembrie 2019.

Valoarea medie a unui cont al participanţilor la sistemul pensiilor facultative era, la finalul trimestrului trei din 2020, de 5.235 lei, cu 7% mai mare decât în septembrie 2019, totodată reprezentând 57% din valoarea unui cont mediu din fondurile Pilonului II, potrivit Agerpres. 

În primele nouă luni ale anului 2020 au fost efectuate plăţi ale activului personal net către 6.362 de participanţi şi beneficiari însumând aproximativ 57 milioane de lei.

La finalul lunii septembrie 2020, titlurile de stat şi acţiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii facultative. Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 64% la 30 septembrie 2020, în creştere cu 7,13 puncte procentuale comparativ cu finalul anului 2019.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT