Povestea TRAUMATIZANTĂ a unei tinere care s-a aruncat în gol de la etajul 5, pe vremea când curentul EMO era la modă

Adolescenta spune că nu îşi mai aminteşte mare lucru din acea noapte îngrozitoare, doar că totul s-a întâmplat imediat după miezul nopţii, în timp ce tatăl său dormea. Şi îşi mai aminteşte că s-a răzgândit de câteva ori înainte de a sări în gol. „Înainte de a sări, m-am gândit de mai multe ori, i-am trimis mesaj unei prietene care stătea în bloc cu mine, i-am zis ce urmează să fac şi că o iubesc. Îmi amintesc că ea s-a speriat, iar mama ei a fost cea care a coborât când a auzit că am căzut, şi a chemat Salvarea. Ştiu că eram conştientă, nu mă durea atât de tare, probabil datorită adrenalinei, însă nici nu puteam să mă mişc“, îşi aminteşte acum tânăra. În noaptea respectivă, în jur de ora 1, Flavia a fost dusă la Spitalul de Copii „Sf. Maria“, unde i-au fost făcute investigaţii de specialitate. Iniţial, medicii nu îi dădeau şanse de supravieţuire, sau în cel mai bun caz spuneau că va trăi, însă paralizată, deoarece fata nu îşi simţea picioarele. „Pacienta, cu aer şi lichid în plămâni, cu multiple contuzii hepatică, pulmonară, splenică şi fractură de coloană vertebrală a fost internată în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Este conştientă, stabilă hemodinamic şi rămâne sub observaţie. Prognosticul este însă rezervat, întrucât din cauza fracturii nu se ştie dacă va mai putea merge“, precizat la acel moment dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al spitalului. Cazul Flaviei a fost prezentat atunci în „Ziarul de Iaşi“ sub titlul de „Elevă «Emo» căzută de la etajul 5 la ora 1 noaptea“. Flavia îşi aminteşte că, în timpul spitalizării, medicii au spus că nu va mai reuşi să meargă niciodată. Însă asta i-a dat de fapt putere să nu renunţe la lupta cu viaţa. Fata a început practic să înveţe să meargă din nou, cu ajutorul medicilor, dar şi al familiei şi prietenilor care în toată această perioadă i-au fost alături.

După ce a fost dusă la spital, în primele cinci zile, starea sa a fost una critică, deoarece nu se putea mişca deloc. Apoi, încet-încet, a revenit din morţi, medicii devenind mai optimişti. Fiind apoi ajutată în permanenţă de personalul medical, mai întâi a învăţat cum să îşi mişte degetele de la mână, apoi pe cele de la picioare. În tot acest timp, atât familia, cât şi cei din spital i-au fost alături pentru a putea trece de perioada de recuperare. Flavia a învăţat din nou să meargă, pas cu pas, recuperare continuată şi în anii care au urmat acasă, pe cont propriu. „La început făceam gimnastică medicală, însă ei mişcau tot, deoarece eu nu simţeam nimic. Mâna dreaptă şi piciorul stâng le-am mişcat foarte greu, şi acum mai am probleme cu piciorul, pentru că este mai pasiv, mai spastic. O perioadă nici nu am vrut să mă ridic în fund, pentru că îmi era foarte frică de durere“, spune fata, care acum zâmbeşte mereu, şi pare că a lăsat totul să facă parte din trecut. Flavia a stat trei luni în spital, fiind externată cu o săptămână înainte de a-şi sărbători ziua de naştere, în luna octombrie a anului 2010. Spune că şi acum are uneori probleme de echilibru sau de coordonare, însă de fiecare dată îşi spune că, prin această experienţă, a reuşit să îşi descopere calea în viaţă. Acum este studentă a Facultăţii de Psihologie a Universităţii „Al.I. Cuza“, pentru că, spune ea, îşi doreşte să îi ajute pe alţi oameni, având în vedere că de multe ori s-a simţit neînţeleasă de cei din jur, atât înainte de a recurge la gestul sinucigaş, cât şi după.

„Am descoperit între timp că scopul meu în viaţă este să ajut oamenii. În perioada cât am fost internată nu m-a ajutat consilierea psihologică, pentru că toţi încercau să afle de ce am făcut asta, iar eu nu eram pregătită să vorbesc atunci. Încerc să ajut pe toată lumea, să fiu alături de oameni, şi vreau să le schimb mentalitatea, pentru că aşa credeam şi eu atunci, că nimeni nu e de partea mea“, adaugă tânăra. Între cursurile de la facultate şi petrecerile la care iese împreună cu prietenii, când are timp liber, îşi face timp şi pentru un job part-time, fiind babysitter pentru doi copii, în fiecare zi de luni până vineri. Îşi doreşte ca în acest mod să se poată întreţine fără ajutor financiar din partea familiei, dar mai ales îşi doreşte să ajute alţi copii, considerând că totul, de la comportament la personalitate, porneşte din timpul copilăriei. „Oamenii nu înţeleg că, în general, copiii înregistrează tot ce văd, şi de aceea trebuie avută foarte multă grijă. E o responsabilitate enormă, şi trebuie să te dedici complet“, povesteşte fata pentru ziaruldeiasi.ro.

Urmărește-ne în Discover