Preşedintele Academiei Române, Ioan Pop, acuzat de autoplagiat

Hans Hedrich, activist şi politolog, a sesizat în 2017 Comisia de Etică a Universităţii „Babeş Bolyai” şi Consiliul de Coordonare a Cercetării Ştiinţifice al Academiei Române cu privire la un autoplagiat în cazul lui Ioan Aurel Pop, care la acea vreme încă nu era președintele Academiei, ci rector și membru al forului academic, relatează publicația Putereaacincea.ro.

Potrivit sursei citate, Ioan Aurel Pop a semnat două cărţi, publicate în 1996 şi 1997; singurele mari elemente diferite între cele două cărți sunt titlul și un capitol, care a fost adăugat la cartea din 1997, notează publicația, care precizează că este vorba despre următoarele volume:

Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Cluj Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 1996, 245 p., ISBN 973-9155-004-0
Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul, Cluj Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1997, 274 p., ISBN 973-9261-24-8.

Comisia de Etică a Universităţii conduse de Ioan Aurel Pop a decis că nu a fost încălcată deontologia profesională, deși toate capitolele din prima carte se regăsesc în cea de a doua, fără nicio citare, relatează Putereaacincea.ro.
Cum se apără președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, de acuzațiile de autoplagiat:

Alte articole

Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: „Preşedintele care vine ar trebui să impună prin Parlamentul României ca educaţia şi sănătatea să fie prioritare”

EXCLUSIV Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în discuţie cu Silviu Mănăstire: „Sentimental, aş vrea ca UE să aibă un viitor. Raţional, ca om care a studiat, nu pare să aibă”

„În anii ’90 ai secolului trecut, nu exista noțiunea de autoplagiat în România. Volumul din 1997, publicat la Editura UBB, are statut de curs universitar și a fost elaborat ca suport al cursului de Istoria Transilvaniei medievale, introdus la propunerea mea în planul de învățământ și aprobat de consiliul profesoral al Facultății de Istorie și Filosofie. Volumul din 1997 nu este identic cu cel din 1996, deoarece, chiar și în partea de început, pe alocuri, am făcut mici precizări, corectări și completări.
Noțiunea de autoplagiat nu are relevanță nici astăzi, în condițiile în care «piața» publicistică din România este nereglementată, în sensul că multe publicații preiau materiale ale diverșilor autori și le republică fără să ceară voie autorilor.”