Raed Arafat, despre impunerea măştilor FFP2: „Protejează cel mai mult!”. Ce măşti recomandă şeful DSU

Raed Arafat vine cu lămuriri în ceea ce priveşte impunerea purtării măştilor FFP2. Acesta a subliniat faptul că în România nu se discută despre obligativitatea măştilor FFP2, în condiţiile unor dezbateri în acest sens din Germania, relatează Digi 24.

23 ian. 2021, 19:10
Raed Arafat, despre impunerea măştilor FFP2: „Protejează cel mai mult!”. Ce măşti recomandă şeful DSU
Raed Arafat, reguli de Revelion

Raed Arafat, despre impunerea măştilor FFP2. OMS subliniază că măştile folosite până în acest moment, cele chirurgicale, ca şi cele reutilizabile, sunt eficiente şi în faţa versiunii mutante a coronavirusului.

Raed Arafat, despre impunerea măştilor FFP2. Ce spune şeful DSU

„Ştiu aceste discuţii, cel puţin din partea Germaniei, nu ştiu dacă sunt astfel de recomandări şi din partea altor ţări. Clar că aici se doreşte o protecţie maximă şi o limitare maximă a răspândirii.

Ştim că o mască medicală, chirurgicală, protejează mai mult decât o mască de stofă şi ştim că o mască FFP2 protejează mai mult decât o mască chirurgicală, dar aici intervine problema costului.

Problema suportării costului de către cetăţean – nu ştiu câţi oameni vor putea să suporte achiziţionarea unor măşti FFP2, de exemplu, continuu, pe o perioadă de câteva luni, deci de aici cred că rezultă foarte multe discuţii şi trebuie să vedem şi dacă în alte ţări aceste reguli vor fi solicitate sau vor fi impuse”, a declarat la Digi24 Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Citeşte şi: Raed Arafat, avertisment teribil înainte de relaxare: „Lumea trebuie să înțeleagă!”. Când vom scăpa de restricţii?
Şeful DSU explicat că în general, în ceea ce priveşte măsurile sanitare din pandemie, în ţările UE nu au existat reglementări care să fie aplicate în aceleaşi timp, dar anumite reguli au ajuns să fie impuse şi în celelalte ţări. Totuşi au existat şi măsuri specifice aplicate doar în anumite ţări.

„Trebuie să vedem justificarea ştiinţifică, medicală, ce spun organizaţiile specializate în acest domeniu şi să vedem dacă într-adevăr se justifică la modul serios să se facă un astfel de pas”, a menţionat Raed Arafat, precizând că o astfel de discuţie nu există în acest moment în România.

Citeşte şi: Raed Arafat s-a vaccinat anti-Covid în fața tuturor românilor: „E un gest de normalitate” Imaginile momentului!