RĂZBOI RECE. Ministru rus de Externe, atac dur la adresa SUA şi a NATO

Rusia a acuzat miercuri SUA că vor 'să domine lumea', în special să le impună europenilor poziţia lor privind criza ucraineană, după discursul privind starea naţiunii al preşedintelui american Barack Obama.
Romania TV
21 ian. 2015, 11:27
RĂZBOI RECE. Ministru rus de Externe, atac dur la adresa SUA şi a NATO

‘Statele Unite vor să domine lumea’, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă. ‘În centrul filosofiei americane nu există decât un singur lucru: ‘noi suntem numărul unu”, a subliniat el.

Lavrov a făcut de asemenea apel la Washington să treacă de la ‘dictat’ la cooperare. În discursul privind starea naţiunii susţinut marţi în Congres, preşedintele american Barack Obama a declarat că ‘Rusia este izolată’, iar economia ei ‘este bucăţi’.

Barack Obama a cerut intervenţie ÎN FORŢĂ împotriva Statului Islamic, în Discursul privind Starea Naţiunii

‘Apărăm principiul conform căruia marile puteri nu trebuie să le hărţuiască pe cele mai mici, opunându-ne agresiunii ruse, susţinând democraţia în Ucraina şi oferindu-le noi asigurări aliaţilor noştri din NATO’, a spus Barack Obama.

‘Anul trecut, în contextul în care desfăşuram munca dificilă de a impune sancţiuni împreună cu aliaţii noştri, unii au sugerat că agresiunea (preşedintelui rus Vladimir) Putin constituie o demonstraţie magistrală de strategie şi de forţă. Ei bine, astăzi, SUA sunt cele care se ţin puternice şi unite cu aliaţii lor, în timp ce Rusia este izolată, iar economia ei este bucăţi’, a declarat liderul de la Casa Albă.

Lavrov a acuzat şi Alianța Nord-Atlantică de a fi ales calea confruntării în relația cu Rusia prin decizia de a rupe toate contactele cu această țară.

„NATO a ales calea confruntării. Rapiditatea cu care Alianța a rupt toate contactele cu Rusia, înghețând numeroase proiecte în cadrul Consiliului Rusia-NATO, proiecte care răspundeau intereselor reciproce, arată că mentalitatea de „război rece” persistă încă în gândirea partenerilor noștri din NATO”, a afirmat șeful diplomației de la Moscova în cadrul unei conferințe de presă, potrivit relatării RIA Novosti.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
FCSB e Steaua? Ceartă în direct Marian Aliuță – Vivi Răchită: „Te-a plătit Gigi Becali, ai uitat?”
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Serie de cutremure în România în urmă cu scurt timp! Unde s-au simţit seismele
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet