Românii încă mai au bani: în ianuarie 2023 au cumpărat cu 11% mai multe mașini / Dacia a depășit pentru prima dată Renault

Performanță spectaculoasă pentru Dacia. Pentru prima dată în istorie, cea mai populară marcă auto printre români a depășit numărul de înmatriculări Renault, la nivel european. 
Filip Stan
21 feb. 2023, 12:17
Românii încă mai au bani: în ianuarie 2023 au cumpărat cu 11% mai multe mașini / Dacia a depășit pentru prima dată Renault

Ianuarie 2023 a fost prima lună din istorie când în Europa au fost înmatriculate mai multe mașini Dacia decât Renault. Ambele mărci fac parte din portofoliul francezilor, care au cumpărat marca românească în 1999.

La nivel european, în ianuarie 2023 au fost înmatriculate 911.064 de autoturisme, în creștere cu 10,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Din acest total, 12.266 de mașini au fost înregistrate în România, o majorare cu 31,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Este a doua cea mai mare de pe continent. Doar în Grecia au crescut puternic înmatriculările, cu 90,7%, până la 10.532 unități.

Cele mai mari piețe europene au rămas în ianuarie 2023 Germania – 179.247 de unități, Marea Britanie – 131.994 de unități, Italia – 128.437 de unități, Franța – 111.939 unități și Spania – 64.147 unități.

Cele mai spectaculoase date se referă la explozia înmatriculărilor pentru Dacia, care și-a devansat sora, Renault. În Europa (UE, Marea Britanie și EFTA – Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția) a înmatriculat 45.511 de autoturisme. Astfel, a confirmat o creștere cu 42,6% față de aceeași lună a anului anterior. Renault a consemnat 42.979 de unități înmatriculate, o creștere cu 10%. Astfel, conform Asociației Constructorilor Europeni de Automobile, Dacia a înmatriculat cu 2.532 mai multe mașini decât marca principală a grupului francez.

În urma performanței din ianuarie, Dacia a ajuns la o cotă de piață de 6% în piața europeană, Skoda înregistrează 5,8%, Peugeot 5,6%, Audi 5%, BMW 4,7%, iar Mercedes-Benz 4,6%.

 

Avertisment de la Dacia: se scumpesc mașinile. Argumentul șefului companiei

 

Șefii de la Dacia pregătesc proiecte majore pentru anii următori, pe fondul dezvoltării tehnologiilor din „zona verde”, dar și al siguranței. Bineînțeles, și prețurile vor crește puternic, a avertizat Xavier Martinet, directorul companiei.

În 2022, Dacia a atins un nivel al vânzărilor de 573.800 de unități, cu 6,8% mai mult față de nivelul înregistrat în 2021. Vânzările vor fi și mai mari în anii următori, în special după 2025, susține directorul francez de marketing, vânzări și operațiuni.

Xavier Martinet oferă și argumente în acest sens: printre cele mai importante, noi sisteme de creștere a siguranței necesare pentru a obține punctajul maxim de 5 stele la testele EuroNCAP.

„Miza este să creştem în Europa în clasa compactă. Dacă acum un SUV compact poate fi cumpărat cu 25-30.000 de euro, după Euro 7 va putea fi cumpărat cu 30.000 – 40.000 de euro şi de aceea avem aşteptări mari de la Bigster din 2025.

Viitorul Duster va veni în 2024. Am mers spre clasa A cu Spring, iar mai departe vom veni cu două noi modele compacte, dar nu dăm mai multe detalii acum”, a declarat Xavier Martinet în cadrul unei conferinţe internaţionale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT