Şcolile şi grădiniţele private au scos la concurs peste 600 de posturi doar în luna mai. Salariile ajung până la 1.400 de euro

Sistemul privat de educație a prins avânt în ultimii ani în România, în contextul în care cererea pentru condiții mai bune a crescut, atât din partea părinților, cât și a personalului didactic.
Mircea Filipescu
30 mai 2023, 17:54
Şcolile şi grădiniţele private au scos la concurs peste 600 de posturi doar în luna mai. Salariile ajung până la 1.400 de euro

În mediul privat, salariile sunt dictate de cerere și ofertă, iar instituțiile private de învățământ, care caută să ocupe aproximativ 600 de posturi libere, pot oferi salarii care ajung și la 1.400 de euro net. Tot mai mulți profesori se orientează spre acest sector, potrivit datelor centralizate de platforma bestjobs, aceste poziții atrăgând lunar mii de aplicări.

„Educația reprezintă unul dintre domeniile cheie ale oricărei țări, cu rol decisiv în formarea societății viitorului. Mediul privat a intuit foarte bine dorința românilor de a avea acces la o educație de calitate, iar acest sector s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Nu de puține ori, profesorii și educatorii din sistemul public aleg să lucreze în mediul privat, atrași de salarii mai mari și condiții de lucru asemănătoare cu cele din Occident”, spune Ana Vișian, Marketing Manager Bestjobs, potrivit Profit.ro.

Astfel, pentru un profesor sau învățătoare de limba germană, în București, există o ofertă salarială cuprinsă între 1.000 și 1.400 euro net lunar. În plus, un profesor de limba engleză, cu o experiență de predare 1-3 ani, tot în București, poate câștiga și 1.300 euro net. În Corbeanca, aflată la circa 15 km de București, un învățător din ciclul primar și preșcolar, la o școală acreditată și având clase de maximum 12 elevi, poate accesa o ofertă salarială de 800 – 1.300 euro net/ lună.

Majoritatea anunțurilor vizează orașele mari ale țării, unde există o cerere crescută pentru școli și grădinițe private. București (și Ilfov) domină categoric clasamentul pe orașe, urmat de Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara și Iași.

Citeşte şi: Klaus Iohannis a discutat degeaba o oră cu sindicaliștii din Educație: „Sunt prioritare încheierea mediilor şi organizarea examenelor naţionale”. Protestele continuă UPDATE

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT