Secretul pentru cele mai bune sarmale de pește. Irina Loghin le adoră, nu-i lipsesc din meniu. Rețeta este foarte simplă

Postul Crăciunului este mai ușor de ținut decât cel al Paștelui, datorită numeroaselor dezlegări la pește. Gustos și sănătos atunci când este ales corect, peștele poate fi consumat prăjit, fript sau integrat în preparate complexe, care domolesc perioada fără produse de dulce. Printre acestea, sarmalele de pește reprezintă o variantă savuroasă, pe care artista de muzică populară Irina Loghin le adoră.
Cătălina Burghelea
20 dec. 2025, 19:18
Secretul pentru cele mai bune sarmale de pește. Irina Loghin le adoră, nu-i lipsesc din meniu. Rețeta este foarte simplă

Îndrăgita interpretă de muzică populară Irina Loghin a mărturisit, în repetate rânduri, că sarmalele de pește se află printre mâncărurile sale favorite. Dat fiind faptul că artista nu consumă carne de peste 50 de ani, rețeta nu-i lipsește din meniu. Modul de preparare este simplu. Iată cum se prepară sarmalele de pește.

Rețeta pentru sarmale de pește

Rețeta tradițională de sarmale de pește provine din județul Mehedinți și a fost culeasă de la Mănăstirea Sfânta Treime din Cerneți, în apropierea municipiului Drobeta-Turnu Severin. Ea este inclusă în volumul „Ospăț cu gust de Mehedinți”, semnat de Narcisa-Alexandra Știucă.

Vezi și Mihaela Bilic, reguli de aur pentru sărbători: „Aperitivele dimineața, ciorba și sarmalele la prânz, iar friptura și cozonacul seara”. Cât alcool e voie

Pentru preparare sunt necesare aproximativ un kilogram de pește – macrou, somn sau șalău. Peștele se opărește ușor, se curăță de piele și se dezosează atent. Separat, ceapa și morcovii se călesc în ulei, apoi se adaugă orezul (o cană și jumătate sau două) și se lasă să se umfle ușor. După ce compoziția se răcește puțin, se adaugă mărar, pătrunjel, piper și peștele zdrobit.

Amestecul se învelește în foi de varză murată, formând sarmalele. Într-o oală de luat se așază un strat de varză tocată și câteva rămurele de cimbru, sarmalele se pun „în picioare”, lăsând un gol la mijloc, care se umple cu varză tocată. Deasupra se adaugă un strat de varză și apă cât să le acopere, iar preparatul se lasă la fiert. Spre final se toarnă sos de roșii și se mai lasă să dea câteva clocote.

Chiar dacă peștele este un aliment sănătos, alegerea lui necesită atenție sporită. Specialiștii avertizează că intoxicația cu pește este extrem de periculoasă și poate provoca simptome severe. Unele specii de pește și crustacee conțin biotoxine, iar gătirea nu le distruge mereu. De asemenea, consumul de pește care nu este proaspăt îți pune viața în pericol. Este foarte important ca ingredientele să fie achiziționate din surse sigure, mai ales în perioadele de post.

Citește și Secretele vedetelor pentru cozonaci și sarmale de vis: „Rețeta am învățat-o de la mama mea”

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Care este secretul tenismenei Sorana Cîrstea pentru o formă fizică de invidiat. Sportiva și-a dezvăluit atuurile
Capital.ro
Se schimbă permisul de conducere categoria B. Decizie la nivelul întregii UE. Cum vor funcționa viitoarele permise
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil