Simptomul „tăcut” al infecţiei cu coronavirus. Apare în stadiul incipient al bolii

Medicul norvegian Mari Seim povesteşte că s-a deplasat la domiciliul unui pacient de 60 de ani, care acuza simptomatologie specifică gripei de o săptămână. Doctoriţa a fost chemată de către fiica bărbatului, care observase că tatăl ei avea o respiraţie rapidă.

„L-am găsit stând pe un scaun şi zâmbind. Nu părea să se simtă deloc rău”, spune medicul. Totuşi, ritmul respirator al bărbatului era de aproape trei ori mai rapid decât în mod normal. Buzele şi degetele îi erau uşor cianotice. Doctoriţa şi-a seama cât de gravă era, de fapt, starea bărbatului abia când i-a măsurat saturaţia de oxigen care era 66%, faţă de peste 90%, cum este normal.

Pacientul manifesta hipoxie, un simptom al infecţiei cu coronavirus, care se instalează tăcut, din această cauză neputând fi recunoscut în fazele timpurii ale bolii.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Citeşte şi Alexandru Rafila nu recomandă purtarea mănuşilor de protecţie: „Creează un fals sentiment de siguranță”

Alte articole

Efectele de lungă durată ale COVID-19. Ce au descoperit oamenii de știință

Creștere alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19 în iulie. Au fost raportate 11 decese

Spre deosebire de alte boli respiratorii, infecţia cu COVID-19 lasă treptat corpul fără oxigen, astfel că cei infectaţi nu-şi dau seama cât sunt de bolnavi pentru că nu au probleme de respiraţie. Specialiştii spun că o saturaţie atât de scăzută a oxigenului provoacă, de regulă, incoerenţă sau şoc. În schimb, pacienţi infectaţi cu COVID-19, care acuză hipoxie, sunt alerţi, calmi şi energici, scrie sursa citată.

Cum se manifestă hipoxia tăcută

Cele mai multe boli respiratorii duc la rigidizarea plămânilor din cauza inflamaţiei, leziunilor sau lichidului acumulat. Dioxidul de carbon nu mai poate fi eliminat eficient, de aceea pacienţii simt nevoia acută să tragă aer în piept. Dificultatea de respiraţie apare atunci când se acumulează dioxid de carbon, iar creierul semnalizează nevoia de oxigen.

Însă, în cazul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, în fazele timpurii aceste semnale de alarmă nu se declanşează. Plămânii rămân suficient de supli, iar pacienţii reuşesc să respire aproape normal. Însă, pe măsură ce saturaţia de oxigen scade, ritmul respirator devine tot mai accelerat, determinind expulzarea unui volum mare de dioxid de carbon.

Citeşte şi Reprezentantul bolnavilor cronici: Interzicerea intervenţiilor chirurgicale în afara celor de urgenţă, „o absurditate enormă”

În consecinţă, se instalează hipoxia, în care saturaţia scăzută de oxigen este dublată de menţinerea unor niveluri scăzute ale dioxidului de carbon.

„În aproape toate cazurile cu care ne confruntăm, problemele pulmonare sunt atât de absorbţie a oxigenului, cât şi a eliminării dioxidului de carbon”, spune medicul urgentist Richard Levitan.

Hipoxia tăcută, simptom des întâlnit la alpinişti şi piloţi

În cazul alpiniştilor şi piloţilor, ritmul respirator creşte în condiţiile unui nivel scăzut de oxigen. Acest lucru facilitează transportul eficient al oxigenului în corp, în ţesuturile care au cea mai mare nevoie de el. Ceva asemănător se întâmplă în fazele incipiente ale infecţiei cu coronavirus: ritmul respirator mai accelerat menţine pentru o vreme o funcţionare destul de bună a inimii, astfel că sângele circulă bine şi în extremităţi.

Dacă cei infectaţi nu ar putea să menţină un nivel scăzut al dioxidului de carbon, saturaţia de oxigen ar putea fi chiar mai scăzută, complicând şi mai mult o formă deja severă a bolii. Specialiştii nu îşi pot explica foarte bine felul în care boala ajunge să cauzeze hipoxie lentă, dar cred că virusul se ataşează de celulele şi de alveolele pulmonare, care asigură transferul de oxigen în sânge. Pe măsură ce virusul infectează mai multe celule, se declanşează răspunsul imun şi se stârneşte o luptă care provoacă daune – printre ele şi îngreunarea transferului de oxigen. Transferul de dioxid de carbon nu este la fel de afectat, întrucât se desfăşoară mult mai uşor.