Şoc: Judecătorii au anulat numirea Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea

Tribunalul Bucureşti a decis anularea unei hotărâri AGA Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP, decizie care poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Romania TV
22 dec. 2011, 14:02
Şoc: Judecătorii au anulat numirea Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea

„Prin hotărârea pronunţată în data de 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta Ioana Sfîrăială, de constatare a nulităţii absolute a hotărârii 1 din 6 septembrie 2010 a Adunării Generale Extraordinare ale Acţionarilor (AGEA) a Fondului Proprietatea, prin care au fost schimbate actele constitutive şi a fost ales ca administrator unic Franklin Templeton Investment Management Limited Londra – Sucursala din România, împreună cu noua conducere a Fondului”, au declarat, joi, pentru Mediafax, surse din magistratură.

Hotărârea Tribunalului este definitivă şi executorie, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Cum s-a ajuns aici

Prin decizia 1 a AGA din 6 septembrie 2010 de la Fondul Proprietatea, acţionarii au aprobat modificarea actului constitutiv al FP, prin schimbarea sistemului de administrare, de la Consiliu de Supraveghere şi Directorat la societate de administrare a investiţiilor.

Prin decizia Tribunalului Bucureşti, practic, din data de 21 decembrie 2011, Fondul Proprietatea revine la vechiul statut, iar administrator al societăţii este din nou Ionuţ Popescu, afirmă sursele citate.

Avocata Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea, a contestat în octombrie 2010 în instanţă o parte dintre deciziile AGEA de la Fond în care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al Fondului nu a fost publicat în termenul legal, de 30 de zile înainte de AGA.

Sfîrăială afirma că în AGEA din 6 septembrie 2010 s-a aprobat modificarea actului constitutiv al Fondului Proprietatea, deşi modificările propuse de conducerea Fondului trebuiau publicate cu 30 de zile înainte de întrunirea acţionarilor. Convocatorul a fost publicat în Monitorul Oficial la 4 august, iar modificările propuse pentru schimbarea actului constitutiv au fost publicate la 23 august 2010.

„Pârâtul a încercat să complinească viciul convocării din data de 4 august 2010, prin publicarea unei a doua convocări, din 23 august, când a fost publicat şi conţinutul actului constitutiv ce se propunea a fi votat. Însă o asemenea măsură nu este legală, deoarece nu se respectă termenul imperativ de 30 de zile care trebuie să existe între data publicării convocării şi data stabilită pentru întrunirea Adunării Generale, care termen se calculează de la data ultimei convocări”, nota Sfîrăială în cererea adresată Tribunalului Bucureşti.

Ea consideră că numirea companiei Franklin Templeton Investment Management Londra administrator la FP este nulă, întrucât era condiţionată de modificarea actului constitutiv al Fondului.

În cadrul AGA din 6 septembrie 2010, acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat şi listarea Fondului la Bursa de Valori Bucureşti şi pe alte pieţe internaţionale, precum şi răscumpărarea unui pachet de cel mult 10% din titlurile FP.

Hotărârea privind listarea a fost contestată de Sfîrăială, însă tribunalul a respins acţiunea avocatei.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT