SONDAJ. Când ar trebui să înceapă ANUL ŞCOLAR? Votaţi!

Ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie. Fostul ministru al Educaţiei propune însă ca anul şcolar să înceapă pe 21 septembrie. Voi ce părere aveţi?
Filip Stan
21 aug. 2019, 11:25
SONDAJ. Când ar trebui să înceapă ANUL ŞCOLAR? Votaţi!

„În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educaţiei Naţionale, de a stabili data începerii noului an şcolar prin consultarea tuturor părţilor implicate, ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie”, a anunţat un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Conform sursei citate, decizia a fost luată ca urmare a discuţiilor purtate între reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi partenerii săi de dialog social.

Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Citeşte şi CÂND ÎNCEPE ŞCOALA. Ministerul Educaţiei a anunţat STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2019 – 2020

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020); vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020); vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020. Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menţionate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Pe de altă parte, senatorul PSD Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, a afirmat că va depune, săptămâna viitoare, un proiect legislativ care prevede ca începutul anului şcolar să fie fixat în a treia zi de luni din septembrie, potrivit unui mesaj postat de acesta pe Facebook.

„Săptămâna viitoare vreau să depun o propunere legislativă de completare a Legii Educaţiei Naţionale prin care să se fixeze începutul anului şcolar în a treia zi de luni din septembrie”, scrie Liviu Pop, pe Facebook.

Senatorul PSD a creat şi un sondaj în care întreabă internauţii dacă sunt de acord cu propunerea legislativ. Dintre cele 4000 de persoane care au votat, 85% au răspuns afirmativ, că vor fixarea începutului anului şcolar în a treia săptămâna din luna septembrie.

Voi ce părere aveţi? Votaţi în sondajul alăturat!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT