Excluderea posibilității atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii este neconstituțională,…
Legea adoptată în luna septembrie de către Parlamentul regional al Cataloniei privind organizarea unui referendum de independenţă nu respectă Constituţia…
Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, intenționează să facă sesizarea ce urmează să fie transmisă Curţii Constituţionale pentru a se stabili dacă…
Guvernul ar putea sesiza Curtea Constituțională cu privire la existența unui posibil conflict între Executiv și Direcția Națională Anticorupție (DNA),…
Biroul permanent al Camerei Deputaților a admis luni sesizarea trimisă de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, către Curtea Constituțională, cu…
Curtea Constituțională a României discută pe 26 septembrie sesizarea de neconstituționalitate formulată de parlamentarii PNL în cazul proiectului de modificare…
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi că parlamentarii liberali vor ataca la Curtea Constituţională modificările aduse legii referendumului, despre…
Parlamentul European a adoptat Directiva 1371 UE, care prevede pedepse dure pentru furtul din banii europeni, potrivit Hotnews. Directiva stabileşte un prag…
Curtea Constituțională a Spaniei a acceptat luni contestația împotriva eforturilor parlamentului Cataloniei de accelerare a pregătirilor pentru referendumul de independență…
Curtea Constituţională arată, în motivarea respingerii legii care împiedica membrii Consiliilor de Administraţie ai Televiziunii şi Radioului public de a…
Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea PNL privind modificările aduse legii de funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii…
Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, spune că inclusiv judecătorii constituţionali s-au temut de DNA după reţinerea fostului judecător…