Terasă din Mamaia, amendată de ITM pentru că nu a oprit programul la ora 23. Sancţiunile URIAŞE, aplicate pe litoral

O terasă din centrul staţiunii Mamaia a fost amendată de Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa cu 5.000 de lei pentru că duminică seara nu a oprit programul la ora 23, precum a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, mai multe unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost sancţionate în ultima săptămână cu aproape 500.000 de lei, după ce inspectorii au depistat mai multe nereguli. Şase unităţi, printre care două fast-food-uri şi un restaurant, au fost închise temporar.
Romania TV
03 aug. 2020, 13:54
Terasă din Mamaia, amendată de ITM pentru că nu a oprit programul la ora 23. Sancţiunile URIAŞE, aplicate pe litoral

„În cursul zilei de astăzi, reprezentanţii I.T.M. Constanţa au luat măsura sancţiunii contravenţionale a unui operator economic din staţiunea Mamaia (zona Piaţetei Cazino), cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind programul de lucru în data de 2 august”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, conform News.ro.

Masca devine OBLIGATORIE în Centrul Vechi al Capitalei, dar şi pe stradă, în pieţe, gări şi în staţiile de transport în comun

Aproape 200 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi inspectori au realizat, duminică noaptea, un control pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecţie sanitară, în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus, în special în zonele aglomerate din judeţul Constanţa.

„Cu ocazia controalelor au fost verificate 133 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei, dintre care 16 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 3 la O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, 4 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 10 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, a anunţat IPJ Constanţa printr-un comunicat de presă.

Masca devine OBLIGATORIE în Centrul Vechi al Capitalei, dar şi pe stradă, în pieţe, gări şi în staţiile de transport în comun

De asemenea, două cluburi din Mamaia au fost amendate sâmbătă seara de poliţişti cu suma totală de 9.000 de lei pentru că nu au luat măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului. Anchetatorii au depistat şi persoane care nu purtau masca de protecţie în zonele aglomerate din staţiuni, după ora 18.00. Acestea nu au fost sancţionate, ci li s-a explicat care sunt noile prevederi.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre pentru limitarea programului teraselor, barurilor, cluburilor operatorilor de jocuri de noroc, în mai multe judeţe printre care şi Constanţa. Astfel, programul acestora nu poate fi prelungit după ora 23.00 şi nu poate începe înainte de ora 6.00.

INCREDIBIL! Un controlor le CFR spune călătorilor că nu există pandemie şi că purtăm măşti „de proşti” VIDEO

Potrivit News.ro, mai multe unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost amendate în ultima săptămână de inspectorii sanitar veterinari cu aproape 500.000 de lei pentru mai multe nereguli. Şase unităţi au fost închise temporar, printre care două fast-food-uri şi un restaurant.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că în perioada 27 iulie – 2 august, a continuat controalele în unităţi din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Astfel, a ufost verificate 221 de unităţi respectiv 82 de restaurante, trei pizzerii, 24 de unităţi tip fast – food, şapte braserii, 15 unităţi de tip bufet, 26 de baruri, cinci snack-baruri, nouă rulote, două pensiuni, 33 de magazine alimentare, opt laboratoare de cofetărie/patiserie, trei tonete, un mijloc de transport şi două gelaterii.

“În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; depozitarea ouălor în condiţii necorespunzătoare; depozitarea, alimentelor sub formă de materii prime sau semipreparate împreună cu produse finite care se consumă fără prelucrare termică”, se arată în comunicatul DSVSA Constanţa. 

Zeci de kilograme de alimente, confiscate

Inspectorii au aplicat sancţiuni în valoare de 496.000 de lei în cazul a 67 de unităţi, respectiv 27 de restaurante, 12 unităţi tip fast – food, cinci unităţi tip bufet, o pizzerie, două rulote, şapte magazine alimentare, patru baruri, două snack-baruri, trei braserii, două laboratoare cofetărie/patiserie, un mijloc de transport auto şi un stand de produse alimentare.

De asemenea, în ultima săptămână au fost confiscate şi retrase de la vânzare 88 de kilograme de produse alimentare improprii consumului uman.

„Au fost emise cinci ordonanţe de suspendare temporară a activităţii pentru două unităţi de tip fast food, un restaurant, o rulotă, un magazin alimentar, precum şi o ordonanţă privind încetarea activităţii pentru o braserie”, a mai transmis DSVSA Constanţa.

Numărul de telefon la care semnalezi nereguli pe litoral

A.N.S.V.S.A., prin intermediul D.S.V.S.A. Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

A fost creată masca de protecţie reutilizabilă, care dezactivează coronavirusul

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Veste proastă pentru Nicușor Bancu la naţionala României: Gigi Becali vrea să-l vândă rapid pe Pădurariu. Editorial Ştefan Beldie
Capital.ro
De unde vii și unde mergi? Întrebările puse șoferilor într-o amplă anchetă de trafic
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
S-a aflat! Ce a facut Vlad cu câinele Valentinei dupa ce ar fi ucis-o. Sora ei cere ajutorul oamenilor: „Tot ce mi-a rămas…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte