Printre corpurile cereşti cu cele mai mari şanse de a putea găzdui forme de viaţă se numără Titan, un satelit al planetei Saturn, dar şi Gliese 581g, o exoplanetă aflată în constelaţia Balanţei, la o distanţă de 20,5 ani lumină de Terra.

Savanţii americani au alcătuit două sisteme de notare pentru a stabili probabilitatea ca o planetă sau un satelit natural al unei planete să întreţină viaţa.

Alte Articole

Stirea momentului in Romania! Vestea primita de parintii studetei ...

Apple face bani din orice. Chiar și din reclamele afișate în ...

Apple anunţă noi schimbări. Toţi cei care au iPhone trebuie ...

Autorii studiului au conceput două tipuri de indici: indicele de asemănare cu Terra (Earth Similarity Index, ESI) şi nivelul condiţiilor de găzduire a formelor de viaţă (Planetary Habitability Index, PHI).

„Prima întrebare este dacă pot fi găsite pe alte planete condiţii similare cu cele de pe Terra, întrucât ştim, pe cale empirică, că aceste condiţii pot să întreţină viaţa”, a declarat profesorul Dirk Schulze-Makuch, de la Washington State University, unul dintre autorii studiului.

„A doua întrebare este următoarea: dacă astfel de condiţii există pe alte planete, sugerează ele oare posibilitatea existenţei unor alte forme de viaţă, diferite sau similare cu cele cunoscute de noi?”, a adăugat savantul american.

Aşa cum o arată şi numele său, indicele ESI clasifică planetele şi sateliţii acestora în funcţie de cât de mult se aseamănă cu Terra, luând în considerare diverşi factori, precum mărimea, densitatea şi distanţa faţă de steaua în jurul căreia gravitează.

Potrivit indicelui ESI, Terra ocupă prima poziţie, fiind notată cu 1. Pe locurile următoare se află planetele Gliese 581g (0,89), Gliese 581d (0,74), Gliese 581c (0,7), Marte (0,7), Mercur (0,6), HD 69830 d (0,6), 55 CNC c (0,56), Luna (0,56) şi Gliese 581e (0,53).

Indicele PHI ţine cont de altfel de factori, precum suprafaţa – telurică sau gazoasă -, existenţa sau absenţa unei atmosfere şi câmpul magnetic.

Acest indice are în vedere şi energia disponibilă eventualelor organisme care populează acele corpuri cereşti, ce ar putea să provină de la lumina emisă de steaua din centrul sistemului lor solar sau să rezulte în urma unui proces în timpul căruia interacţiunile gravitaţionale cu un alt corp ceresc pot conduce la încălzirea nucleului unei planete sau al unui satelit.

PHI ţine cont şi de chimie – dacă o planetă conţine compuşi organici şi solvenţi lichizi, vitali pentru anumite reacţii chimice.

Cea mai mare notă în indexul PHI a primit-o Titan, un satelit al planetei Saturn, care a primit nota 0,64. Pe locurile următoare s-au clasat Marte (0,59), Europa, un satelit al planetei Jupiter (0,49), Gliese 581g (0,45), Gliese 581d (0,43), Gliese 581c (0,41), Jupiter (0,37), Saturn (0,37), Venus (0,37) şi Enceladus, un satelit al planetei Saturn (0,35).

În ultimii ani, căutarea unor planete din afara sistemului nostru solar care ar putea fi capabile să întreţină viaţa a marcat câteva reuşite importante. Telescopul spaţial Kepler, lansat de NASA în 2009, a descoperit deja peste 1.000 de astfel de planete-candidate.

Viitoarea generaţie de telescoape ar putea fi capabilă să detecteze anumiţi markeri biologici în radiaţiile luminoase emise de planetele îndepărtate, precum prezenţa clorofilei, un pigment cheie în procesul de dezvoltare a plantelor de pe Terra.

Rezultatele acestui studiu au fost publicate în revista Astrobiology.