Tora Vasilescu și Alain Vrdoljak s-au cunoscut în 1991 și s-au căsătorit în 1994) am format o familie. El e croat de origine, dar de la 19 ani rămas la Paris, la studii, și de 30 și ceva de ani e cetățean francez.  Tora Vasilescu a vorbit, într-un interviu acordat VIVA, despre relaţia tumultuoasă cu acesta.

Tora Vasilescu, îngenuncheată de moartea surorii mai mici: „Mi-aş dori doar să pot uita durerea pierderii ei sau măcar să pot să o accept”

Alte Articole

Marilu Dobrescu şi Iustin Petrescu s-au despărţit. Au făcut ...

Selly a răbufnit la adresa Oanei Roman: „Demagogă, vorbește ...

„Are talent. A umblat în toată lumea, iar bunica lui este de origine italiană. Se vorbea în casă italiană. Deci vorbește italiană, franceză, vorbește și limbile slave… Vorbea mult mai bine și româna, între timp a început să mai greșească cuvintele, pentru că, atunci când a învățat limba română, nu avea mintea odihnită, îi spun în glumă! Și, cu timpul, uităm mai ușor, mai ales dacă nu e limba maternă”

În Croația ați ajuns? Ce ați vizitat?

Eu am fost la mare, la Split. E foarte frumos. Cum e zona meridională cu florile acelea bougainvillea. Soacra mea s-a născut pe o insulă care aparținea de Italia și se numea Insula de vis. Și chiar așa era. Eu am cunoscut-o pe soacra mea, dar pe socrul meu nu am mai apucat să îl cunosc. Pentru că eu aveam 39 de ani când m-am cunoscut cu soțul meu, el avea 42 și jumătate.

Este o diferență de trei ani și jumătate între noi, iar eu consider că este bună diferența aceasta. Când diferența e prea mare, am multe păreri în acest sens, dar nu vreau să supăr pe nimeni. La tinerețe, altfel simți dragostea, cum să spun, e hormonală, atracția aceasta dumnezeiască – iubirea.

Tora Vasilescu, sedată de fostul iubit: „Un îngeraş m-a îndemnat să fac asta şi am scăpat”. Dezvăluiri şocante despre marea actriţă a României
Pentru că iubire nu înseamnă numai sex. Iubirea e plimbarea de mână într-un parc, visarea, poezia, schimbul de energie, chimia aceea extraordinară. Și să te privezi de asta ca să ajungi la proverbul românesc: „Să găsesc unul bătrân și bogat ca să se termine repede și să îi iau averea. Știți că există această replică? Am auzit-o de atâtea ori. În concluzie, în pierdere e fata tânără într-o astfel de relație.

Sunteți o feministă? Eu așa vă simt…

Sunt pentru complementaritate, nu sunt pentru egalitate. Nu se spune că femeia ideală e aia care tace din gură? La căsătorie dă-mi gurița, la divorț lasă gura mea.

Și puteți să tăceți?

Păi, eram odată într-o pauză vocală și soțul meu mi-a spus că sunt femeia ideală.

„O ghicitoare i-a spus că o să se căsătorească cu o femeie dintr-o țară la care nu se gândea niciodată’

Soțul dvs. a mai fost căsătorit?

A locuit cu o femeie 10 ani, cu alta încă 10 ani. Uite, la mine au trecut 30 de ani. Mi-a povestit că în Africa a fost o dată la un șaman, la o ghicitoare, și i-a spus că o să se căsătorească cu o femeie dintr-o țară la care nu se gândea niciodată. Ei, la România nu se gândise niciodată. Dar eu, în primele secunde când l-am văzut, am simtit că e omul meu. Femeia are intuiție, nu glumă.

Tora Vasilescu suferă de o boală fără leac: „Am făcut de la camera hiperbarică până la tratamente medicamentoase”
Dar cu primul soț cum a fost?

Nu vreau să mai discut despre el. Încă mai sunt lucruri pe care nu le-am putut ierta, și atunci mi-am propus să le uit, și chiar am reusit.

E mai ușor și mai important ca un actor să aibă un partener de viață din aceeași breaslă?

Eu am lucrat foarte bine cu el, cu soțul meu care era regizor. Ne înțelegeam foarte bine din punct de vedere profesional, intuitiv. Dar fiecare de la caz la caz. E, într-adevăr, periculos să te măriți tu, o fată tânără, cu un regizor; că sigur mai târziu va căuta alta mai tânără. Pintilie spunea o vorbă de duh: „Ar fi bine să ne îndrăgostim la tinerețe, să ne despărțim, să ne întâlnim la bătrânețe. Să nu ne facem bătrânețea singuri”, a povestit Tota vasilescu pentru Viva.

Actrița spune că a decis să se retragă din teatru la momentul potrivit, pentru că sunt lucruri care se fac doar la tinerețe.

„M-am retras când mi-am dat seama că am făcut suficient profesia asta. Teatrul e o meserie de tinereţe şi nu mai am chemarea sufletească să o fac. Mi-a spus cineva acum ceva timp: „Tora, ţie îţi mai trebuie un serial sau un film şi gata.“ Am făcut „O săptămână nebună“ şi am terminat. Comuniştii te scoteau la pensie la 50 de ani, ceea ce mi se pare de bun simţ.

Oricum, tinereţea are o anumită doză de agresivitate faţă de oamenii în vârstă. Când eşti tânăr, devii competitiv şi exact de acest lucru am scăpat acum. Nu mai vreau să mă lupt cu nimeni, nici să dovedesc ceva, nici să-mi fac planuri măreţe. Las viaţa să curgă.

E vorba de nişte gânduri ale unei femei care a ajuns în după-amiaza vieţii. În tinereţe, pentru mine, ca şi pentru voi, altele au fost priorităţile şi visele. Visam să fiu actriţă, să joc la teatru, în filme, să am casa mea. Nu visezi spiritualitate, ci nişte lucruri materiale. Dar e important şi să faci ceva pentru ele, că altfel nu vin”, spune actrița.

Tora Vasilescu, relație cu regizorul Mircea Daneliuc

Prestația ei din filmul „Cursa“ a fost recompensată cu Premiul pentru Interpretare feminină, care i-a confirmat abilitățile și i-a adus pe loc notorietatea. Imediat au urmat alte filme, alte roluri și oficializarea relației cu regizorul Mircea Daneliuc.

„Ne-am cunoscut la filmări, am dat o proba pe care am luat-o, nu am ajuns acolo datorită lui, cum spun unii. Premiera ne-a găsit și căsătoriți. Filmările au durat citeva luni, cînd ne-am început și continuat noi relația…

„Din zece ani de căsnicie, eu îmi aduc aminte amănuntul ăsta superb: odată am ajuns la două noaptea de la filmări, am intrat pîs-pîs în camera de hotel pe care noi o împărțeam pe timpul filmărilor, la Aro, în Brașov, el dormea și pe masa am văzut că-mi lăsase un sandviș, ca să mănânc.

O vreme, au ținut ascunsă relația

Nici acum nu uit asemenea gest, în vremea cînd era foamete mare, restaurantele n-aveau mâncare sau oricum erau închise la ora aceea, el se gindise să am ceva de mâncat cînd mă întorc.“

O vreme, au ținut ascunsă relația, neafișându-se în fața echipei că un cuplu decât abia după ce au luat sfârșit filmările. „Nu pot vorbi încă liber și deschis despre o persoana care trăiește. Dar odată ce am stat zece ani împreună, au fost și lucruri frumoase între noi, nu? Din acești zece ani, în ultimii cinci el n-a lucrat, a fost disident, iar eu am muncit la Fondul Plastic, am făcut croitorie, tricotaje la mașină cu program.“

Tora Vasilescu s-a iubit cu un cercetător

Era în anul Cernobâlului când am cunoscut un mare cercetător în industria medicamentelor, care mi-a dat atunci și pastile împotrivă radiațiilor. Mi-a intrat în cap că o să fac cancer, eram disperata și m-am îndrăgostit de el.

Credeam că voi muri în curînd și trăiam un love story pe ultima suta de metri. A fost o poveste de dragoste nebună, la limita dintre viață și moarte.

La un moment dat, mi-a zis că se duce să se opereze, avea și el niste probleme medicale. Eu nu l-am întrebat niciodată ce rețetă miraculoasa îmi dădea mie, dar înainte să plece am luat și am păstrat la congelator o pastilă pe care mi-o dădea de atîta timp, așa m-a îndemnat pe mine un îngeraș să fac.

Citeşte şi: Tora Vasilescu a răbufnit după ce a primit o factură uriaşă: „Eu am avut noroc că mi s-a pus un microfon în gură, dar bătrânele de pe strada mea ce fac? Îşi vor pune facturile în sicrie”

După plecarea lui, nu știam exact unde să-l caut, și am făcut o depresie puternica. Apoi am dus la analiza pastila respectiva și am aflat că era diazepam și vitamina A.

Este căsătorită cu un croat, cetățean francez, un bărbat discret, șarmant, ce-a cucerit-o imediat. S-au cunoscut printr-un cuplu de prieteni, relația lor închegându-se mai întâi pe plan profesional, făcând afaceri împreună prin atelierul ei de modă, Tora Creation.

„L-am așteptat vreo trei ani, timp în care țineam legătură telefonic. Am fost și eu la Paris, dar am simțit agresiune din partea francezilor și n-am vrut să rămân acolo.

L-am cunoscut la 39 de ani și ne-am căsătorit când eu aveam 43. Se spune că greu se mai mărită femeia la 43. După primele secunde de discuție cu el, atunci cînd l-am întâlnit, mi-am spus:

«Domnul ăsta ar fi foarte bun pentru mine!» Și m-am străduit să-l cuceresc, când venea în țară, de exemplu, mă trezeam câteodată noaptea că să gătesc, să nu vadă efortul meu. Mi-a plăcut din prima, eu eram după divorț, aveam și vârstă cînd voiam un mariaj serios, nu o aiureală.

Are sângele slav și curtoazia franceza. Intre noi s-a legat relația de familie, deja mi se pare că el e dintotdeauna. Este primul bărbat pentru care gătesc, el fiind fost sportiv de performanță, am grijă să nu se îngrașe.“ arata revistatango.ro

Sărutul lui Iordache

Ştiam eu că lucrurile astea se reiîn. Eram la filmări la „Glissando“, pe care îl regiza Daneliuc, soţul meu de-atunci. Trebuia să sar dintr-un birou întunecat, să-l surprind pe Iordache şi să-l sărut. Îmi aduc aminte că Daneliuc era lângă mine şi mă tot împingea să înaintez.
Mi-am zis: „Dacă joc prea bine, cine ştie ce o să gândească soţul, dar, dacă nu fac bine, filmăm încă o dată“. Şi am sărit. Ştefan, care era o persoană pudică, nu se aştepta – numai când mai bea era mai dezinvolt. A fost surprins şi a uitat replica. Noi eram prieteni de familie cu el şi soţia, Mihaela Toniţa.Vai, cum a trecut timpul!

Tora Vasilescu despre bătrânețe

Și-apoi, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare clipa pe care ne-o dăruiește. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să trăim cu frica. Frica este unul dintre cele mai mari păcate. Dacă ți-e frică, înseamnă că nu ai încredere în Creator, în cel care iți veghează destinul pe care tot El ți l-a și dăruit.

Sigur, sunt femeie, cochetă, bineînțeles că mă doare sufletul când mă uit în oglindă. Ani de zile, după ce mă machiam, „prietena” din oglinda îmi zâmbea încântată. Acum, mi se pare că se cam strâmbă la mine… O actriță americană, al cărei nume îmi scapă acum, spunea simplu și plin de umor: „Nu-mi pare rău că îmbătrânesc, îmi pare rău că încep să arat din ce în ce mai rău”, a spus în Formula As

Actrița spune că s-a retras la țară unde muncește în grădină.

Timp de doi ani încearcă să rămână în preajma scenei, fie la Tulcea, ca prezentatoare a unei formaţii de artişti profesionişti, fie la Satu Mare, ca actriţă corp ansamblu. După absolvire este repartizată la Teatrul din Reşiţa, dar după doi ani este angajată la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Regizorii de film, de la Tatos la Mărăscu şi de la Bocăneţ la Pintilie, o solicită constant, dar filmele soţului său de atunci, Mircea Daneliuc, rămân în filmografia ei cele mai importante repere.
„Lipsit de prejudecăţi şi de comodităţi artistice, Mircea Daneliuc îşi propune în filmele sale să surprindă câteva momente de adevăr aşa cum pot fi ele găsite în locurile cele mai comune, printre oamenii cei mai oarecari. Personajele încredinţate Torei Vasilescu se află în plină ofensivă pentru autenticitate.” (Cornel Cristian, Magazin estival Cinema 1984).

Tora Vasilescu: „Tata şi-a schimbat numele după ce s-a întors din lagărul din Donbass”

Tora Vasilescu împlinește 72 de ani. S-a născut pe 22 martie 1951, la Constanța și a copilărit în Tulcea, locul de unde a plecat ca să devină una dintre cele mai frumoase și iubite actrițe din România. Astăzi și mâine la Cinemaraton TV, două zile de sărbătoare cinematografică în care veți putea vedea aproape toate filmele în care a jucat iubita noastră actriță Tora Vasilescu.

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1976, la clasa profesoarei Eugenia Popovici, Tora Vasilescu și-a dorit și a devenit un nume important în lumea teatrului și filmului românesc. A fost distinsă de trei ori cu Premiul pentru Interpretare al Uniunii Cineaştilor din România și a câștigat Placheta de aur pentru rolul din „Imposibila iubire”, la Festivalul de film „Laceno D’Oro” de la Avellino şi premiul pentru Cel mai bun rol secundar feminin în „Şobolanii roşii”.

Publicul ca urmărit-o într-un șir lung de piese de teatru și filme, însă despre intimitatea vieții personale a aflat mai puțin.

Și-a pierdut tatăl biologic pe când era foarte mică, dar l-a avut alături, până la 14 ani, în rolul de părinte, pe cel care i-a dat numele Vasilescu.

„Tata Vasilescu, care se numise Wagner, a fost un om generos. El era de origine germană şi şi-a schimbat numele după ce s-a întors din URSS, din Donbass, unde a fost închis într-un lagăr. Avea un comportament specific educaţiei germane: Ein Mann, ein Wort/ Un om, un cuvânt. M-a învăţat corectitudinea, bunul simţ, disciplina şi curăţenia. Făcea şi lecţiile cu mine”, povestea actrița, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“.

În tinerețe, tatăl Vasilescu fusese deportat în 1944, odată cu mulți alți germani născuţi în Dobrogea. „Mai povestea la masă şi mai vorbea şi cu o vecină, tot de origine germană, care fusese şi ea acolo. (…) Tata avea 17 ani atunci. Trebuia să plece o soră cu trenul, dar au făcut schimb în ultimul moment. Îmi povestea şi cum mâncau doar coji de cartofi în lagăr. S-a îmbolnăvit acolo şi a murit aici la 39 de ani de cancer la plămâni, când eu aveam doar 14 ani. În ultima vreme, îi făcusem injecţii cu morfină. Când mă gândesc că biata mama a avut trei mariaje şi i-au murit toţi soţii!”, povestea actrița.

Tora Vasilescu a fost un sprijin pentru mama sa, încercată de momente dificile de-a lungul anilor în care a rămas de trei ori văduvă. „Pentru injecţiile de morfină îmi trebuiau vreo trei ştampile: de la farmacii, de la doctori. Alergam după ele. Uneori, întârziam şi se închidea farmacia şi ajungeam acasă cu plânsete. Nici nu aveam seringă de unică folosinţă şi aia pe care o aveam trebuia sterilizată. O mai uitam pe foc şi, dacă trecea timpul, tata avea dureri şi mai mari. Câţiva ani mai târziu, am ajutat-o pe mama să o crească pe sora mea, care e mai mică cu 12 ani şi jumătate. Stăteam cu ea, o legănam, îi cântam”.

Greutățile n-au împiedicat-o pe Tora Vasilescu să-și afirme talentul pe care l-a descoperit tot în copilărie când era frecvent premiată pentru recitare și să devină, așa cum și-a dorit, actriță.

„Eram tot timpul ocupată cu serbări. Am avut şi o mătuşă educatoare care îmi citea poezii de George Coşbuc, mai ales Noi vrem pământ!. Eu plângeam şi rosteam finalul exact ca ea şi îmi curgeau lacrimile. În actorie e bine să-ţi pui cel puţin 40% din propria cunoaştere, din propriile suferinţe, iar imaginaţia joacă un rol important. De mică mi se spunea că sunt artistă şi deja voiam să ajung actriţă. Aveam origine sănătoasă – adică muncitorească –, plus că făceam şcoala de muzică şi le aveam cu poezia. Am fost şi în tabere internaţionale organizate în România”, mai povestea Tora Vasilescu despre copilăria sa.

Tot în Tulcea și-a petrecut și anii de liceu. Își amintește cu drag că cea mai mare bucurie şi distracţie a ei era să meargă la film cu colegele și colegii.

„De la 15.00 la 17.00. Cinematograful era chiar pe faleză la Tulcea şi, după ce vizionam filmul, bineînţeles că ne plimbam. Cârdul de fete se întâlnea cu cârdul de băieţi şi ne mai aruncam câte o privire. Ce fericire era! Dintr-a IX-a până într-a X-a parcă, pe toate caietele şi pe toate băncile am scris Ionuţ, iar băiatul de care mă îndrăgostisem avea de fapt alt nume. După aia, am avut un prieten care plecase din Tulcea la o şcoală postliceală şi acea scrisoare paravion, cu marginea roşu cu bleumarin, a fost bucuria cea mare din acea perioadă. Nu ştiu dacă voi aţi apucat-o. Odată, i-am făcut şi o glumă, după capul meu: i-am umplut vreo patru pagini cu „Te iubesc, te iubesc, te iubesc“ şi la sfârşit i-am scris: „Şi tot aşa, de vreo două-trei ori“, mai povestea actrița.