ULTIMA ORĂ DNA trimite în judecată trei deputaţi şi un senator PSD

Deputaţii Dorel Căprar, Florin Tripa şi Luminiţa Jivan și senatorul Ioan Chisăliţă, toți de la PSD, precum şi mai mulţi şefi de la DRDP Timişoara au fost trimişi în judecată, în dosarul şpăgilor luate pentru PSD Arad, a transmis, marţi, DNA.
Romania TV
07 apr. 2020, 13:29
ULTIMA ORĂ DNA trimite în judecată trei deputaţi şi un senator PSD

DNA a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, trimiterea a judecată a mai multor persoane, anunţă Stiripesurse.ro.

Astfel, în stare de arest la domiciliu, sunt trimişi în judecată inculpaţii:

HORGEA CRISTIAN, la data faptelor şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– luare de mită în formă continuată (două fapte),

– trafic de influenţă în formă continuată,

– folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată

MIUŢESCU ELISABETA, la data faptelor controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– trafic de influenţă în formă continuată (trei fapte din care una în formă continuată),

– complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

– complicitate la luare de mită în formă continuată,

De asemenea, sub control judiciar, au fost trimişi în judecată:

ISPRAVNIC CRISTIAN ILIE, la data faptelor director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,

– luare de mită în formă continuată,

– abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

DIMA CRISTIAN, la data faptelor şef al Agenţiei de Control şi Încasări Jimbolia, perntru comiterea următoarelor infracţiuni:

– complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,

– complicitate la luare de mită în formă continuată,

LUCACIU MIRCEA ANDREI, la data faptelor şef la Departamentul Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,

– luare de mită,

PASCU PATRICIU MIREL, la data faptei şef al Departamentului Juridic din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, pentru comiterea unei infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

BĂEŢAN VASILE ALIN, la data faptelor inginer în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

În stare de libertate au fost trimişi în judecată:

CĂPRAR DOREL GHEORGHE, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,

– complicitate la luare de mită în formă continuată,

Citeşte şi: DOSAR PENAL în cazul bebeluşilor infectaţi cu coronavirus la maternitatea din Timişoara

TRIPA FLORIN DAN, deputat în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată,

– complicitate abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

CHISĂLIŢĂ IOAN NARCIS, senator în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru comiterea unei infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

JIVAN LUMINIŢA MARIA, deputat în Parlamentul României, pentru comiterea unei infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

ZAMISKA IOAN – IAROMIR, la data faptelor controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac 1, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

– dare de mită,

MUNTEANU BOGDAN ANDREI, la data faptelor şef al Biroului Încasări Venturi din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, pentru comiterea următoarelor infracţiuni:

– luare de mită în formă continuată,

– trafic de influenţă în formă continuată.

„Având în vedere că, printre altele, în cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului Arad ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora, cercetările în prezenta cauză s-au desfăşurat pe două paliere”, arată DNA, în rechizitoriu.

Primul palier era „protecţia” oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).

Spre exemplu, pentru a oferi „protecţie”, în perioada septembrie 2016 – noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro. În aceeaşi manieră ar fi procedat şi inculpatul Horgea Cristian, care, în intervalul 28.02.2019 – 13.11.2019, ar fi pretins şi primit de la acelaşi martor sumele de 900 de euro şi 250 de lei.

Al doilea palier la care face referire DNA este „modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani”.

„Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină inculpatului Căprar Dorel Gheorghe”, a mai transmis DNA:

Potrivit procurorilor, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică să nu li se mai pretindă şi remiterea unor sume de bani.

„Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro”, se mai arată în documentul procurorilor.

„În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, mai arată DNA.

Potrivit procurorilor, cercetările au mai stabilit că şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută.

„Separat de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când inculpatul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi inculpatul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia. Într-un context asemănător, inculpaţii Jivan Luminiţa Maria, Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin, Chisăliţă Ioan Narcis, Horgea Cristian şi Ispravnic Cristian Ilie, în calitate de persoane cu funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea pentru numirea, cu încălcarea legii, a unor persoane în posturi de conducere şi execuţie din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara”, mai arată DNA.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpatei Miuţescu Elisabeta.

Referitor la prejudiciul cauzat prin angajarea în mod nelegal a inculpatului Băeţan Vasile Alin pe funcţia de inginer în cadrul D.R.D.P. Timişoara, până la data emiterii rechizitoriului, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În aceeaşi manieră au procedat şi organizaţiile judeţene Arad şi Caraş – Severin ale unui partid politic, cărora li s-a solicitat să precizeze dacă se constituie parte civilă, având în vedere că imaginea şi credibilitatea acestora ar fi putut fi lezată prin activitatea infracţională descrisă mai sus.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

„În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie. Faţă de suspecţii Ţinte Raul şi Lazarov Nicoleta a fost dispusă soluţia clasării iar în cazul inculpatei Stoenescu Anca-Patricia s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor”, a mai transmis DNA.

Citeşte şi: Fostul preşedinte al CJ, Nicolae Ioţcu, achitat în al doilea dosar de corupţie

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum se fierbe corect carnea de pui. Trucul simplu pentru a scăpa de spuma inestetică din supe
Capital.ro
Lovitură dură pentru proprietarii de terenuri. Autorizațiile au fost blocate. Se schimbă regulile de la primărie
Playtech.ro
Anunţul momentului despre vremea în august! Va fi o lună cum nu am mai avut de ani de zile, spun meteorologii
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat suspiciuni
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Mica Deltă din Ardeal, sursa unei legende terifiante. Lacul fără fund, poartă spre alt tărâm?
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Cine sunt femeile celebre care au fost în viața lui Lucian Viziru. Cel mai dorit burlac din România a cucerit celebrități precum Catrinel Sandu sau Gabriela Spanic
Cancan.ro
Am aflat cine este bătrânelul bogătaș care a fost UMILIT de iubita tinerică în fața unui hotel din Monaco!
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Elena Udrea, devastată. Adio, eliberare din închisoare?! Nu regretă faptele și sfidează justiția
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pensionarii care vor plăti 2.430 de lei pe an. Calcul exclusiv de la Casa de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă căpușele din curte. Ce ar trebui să ai neapărat în grădină ca să scapi de musafirii nepoftiți