Val de aer polar peste România în următoarele zile. ANM anunţă ninsori, viscol şi strat de zăpadă, inclusiv la Bucureşti

Un front de aer rece va ajunge la finalul acestei săptămâni în sud-estul Europei. Meteorologii anunţă că temperaturile vor scădea. Lapoviţa şi ninsoare vor cădea în toată ţara din weekend. 
Romania TV
26 dec. 2019, 12:27
Val de aer polar peste România în următoarele zile. ANM anunţă ninsori, viscol şi strat de zăpadă, inclusiv la Bucureşti

Meteorologii anunţă că de vineri în jumătatea de nord a țării cerul va fi mai mult noros și pe arii restrânse temporar se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare la munte, iar în rest- mixte în prima parte a intervalului și mai ales sub formă de ninsoare noaptea. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare și doar pe spații mici va ploua slab, iar spre sfârșitul intervalului trecător vor fi posibile precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste unde va viscoli ninsoarea și spulbera zăpada, iar local însă la cote mai reduse temporar în centrul și în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 2 grade.

Şi în Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar trecător vor fi posibile ploi slabe ziua, iar spre sfârșitul intervalului fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad.

Sâmbătă vremea se va răci, urmând astfel ca valorile termice să se situeze în jurul celor specifice pentru această dată. Cerul va avea înnorări și temporar se vor semnala precipitații slabe, local în estul țării și la munte și pe arii restrânse în nord și centru. Precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare, însă în Dobrogea și în estul Munteniei trecător se va semnala și lapoviță și ploaie. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze mai mari în sudul Banatului și local în Moldova, în timp ce la munte, cu precădere în zona înaltă va sufla tare, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 5 grade, iar cele minime între -8 și 2 grade.

În Capitală, cerul va fi mai mult noros, iar trecător vor fi posibile fulguieli, îndeosebi în primele ore și din nou spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.

Duminică, vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul precipitațiilor. Cerul va fi temporar noros și doar pe spații mici trecător la începutul intervalului vor mai fi posibile ninsori slabe sau fulguieli, cu o probabilitate mai mare la munte și în centru. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în prima parte a intervalului la munte și în estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -10 și -5 grade.

LA BUCUREŞTI, cerul va fi temporar noros, iar la începutul intervalului trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -5…-4 grade.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT