Viorica Dăncilă: PSD nu va participa la votul pentru învestirea Guvernului Orban. Cei care votează vor fi excluşi din partid

Viorica Dăncilă a declarat la România TV că Partidul Social Democrat nu va participa la votul de învestire a Guvernului Orban. Totodată, premierul demis a sublinat faptul că cei care vor participa la votul din Parlament, vor fi exluşi din partid, iar o astfel de decizie îl va viza şi pe Paul Stănescu.
Iulian Tudor
28 oct. 2019, 19:34
Viorica Dăncilă: PSD nu va participa la votul pentru învestirea Guvernului Orban. Cei care votează vor fi excluşi din partid

„Dacă noi am participa la vot şi am vota guvernul, înseamnă că am fi de acord cu măsurile din programul de guvernare şi am fi parte a măsurilor pe care le iau împotriva românilor. Partidul Social Democrat nu va participa la vot”, a explicat Viorica Dăncilă la România TV.

„Eu nu pot să accept niste măsuri împotriva bunicilor şi părinţilor noştri, a salariaţilor sau a fermierilor”, a completat fostul premier.

Dăncilă, atac fără precedent la adresa lui Ponta: „Nu are principii, nici coloană vertebrală. Nu există persoană mai urâtă în PSD”

Viorica Dăncilă susţine că cei care vor participa la votul de lunea viitoare din Parlemant vor fi daţi afară din partid. Premierul demis a mai spus că această măsură îl va viza şi pe Paul Stănescu în cazul în care acesta va participa la vot.

„Cei care vor merge în Parlament şi vor ieşi din deciziile luate de Comitetul Executiv Naţional, de a nu merge merge la vot, vor fi excluşi automat din partid. Dacă îşi asumă – indiferent cum îi cheamă, indiferent cine sunt – dacă îşi asumă acest lucru. Nu se poate ca întreg partidul să sufere din cauza unor trădări. Am văzut ce s-a întâmplat la moţiune, am văzut că au fost oameni care au trădat. Nu vrem să mai trecem prin aceleaşi experienţe. Ceea ce a greşit Paul Stănescu este că a venit cu o declaraţie care efectiv nu reprezintă poziţia PSD şi a creat confuzie. Este o voce singulară, pentru că niciun social-democrat nu poate gira un program de guvernare care aduce austeritate”, a explicat Dăncilă.

Viorica Dăncilă, declaraţie surprinzătoare: Eu mi-aş dori să plec cât mai repede de la Palatul Victoria

Preşedintele PSD a criticat programul de guvernare al PNL.

„Mi se pare un program nefundamentat, care nu aduce nimic pozitiv, un program care trebuia sa ia ce era bun”, a mai spus Dăncilă. 

Totodată, Viorica Dăncilă a anunţat că îşi doreşte o dezbatere unu la unu cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Eu sper ca până la urmă să nu îi fie frică domnului Iohannis să se confrunte cu o femeie, adică eu cred că domnul preşedinte Iohannis trebuie să aibă puterea şi tăria să vină la această confruntare. Eu l-am provocat pe domnul Iohannis pentru că eu cred că sunt singurul candidat care luptă împotriva domnului Iohannis şi argumentez acest lucru: când domnul Iohannis a vrut demiterea acestui guvern, toţi i s-au subordonat. (…) Încă îl mai aştept pe domnul Iohannis să dea un răspuns pe această confruntare unu la unu. Este datoria noastră să venim în faţa cetăţenilor cu ce am făcut. Dânsul – ce a făcut în ultimii cinci ani în care a fost preşedintele României, eu – ce am realizat într-un an şi nouă luni cât am fost premierul României. Aşa este normal”, a afirmat premierul demis.

Pe 10 octombrie 2019, Guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost demis prin moţiune de cenzură. La scurt timp, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost propus de Klaus Iohannis pentru funcţia de prim-ministru. Lunea viitoare, va avea loc în Parlament votul de învestire a Guvernului PNL. Până atunci, marți și miercuri, miniștrii vor fi audiați în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Ludovic Orban a declarat luni că prin acordurile încheiate cu grupul minorităţilor naţionale, PMP, USR, UDMR şi ALDE se va asigura învestirea Guvernului său. Liderul PNL a susţinut că a fost depăşită cifra de 233 de parlamentari care vor vota pentru învestirea Guvernului.

Ludovic Orban: Vor fi minimum 233 de voturi. Am obţinut sprijinul minorităţilor naţionale, PMP, USR, UDMR şi ALDE

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Motivul pentru care Bianca Iotu de la Insula iubirii nu își dorește copii la 36 de ani: „Am timp, lăsați-mă în pace”
Fanatik.ro
Răzvan Zăvăleanu rupe tăcerea și confirmă că CFR Cluj riscă depunctarea în SuperLiga! La cât se ridică totalul datoriilor
Capital.ro
Impozitele pe case și apartamente ar putea crește de 25 de ori. Avertismentul lui Gheorghe Piperea pentru proprietari
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Cum a ajuns AUR să condamne Rusia după sabotajul de la uzina Carfil. „Asemenea operaţiuni reprezintă o ameninţare gravă”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ramona Manole a spus marele DA! Imagini spectaculoase de la cununia civilă a artistei cu Paris, alesul inimii ei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mona este femeia de 48 de ani din Botoșani, care și-a pierdut viața sub privirile soțului și a copilului. Cei trei se întorceau de la rude când a avut loc tragedia
iamsport.ro
Antrenorul lui Dinamo, cu gândul la un campionat de top: ”Mi-aș dori foarte mult asta”
MediaFlux
Înmormântarea lui Viorel Păunescu, la Cimitirul Bellu. Imagini inedite cu Gigi Becali
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT