Vouchere de vacanţă 2022. Greşeala majoră pe care o fac românii, riscă amenzi uriaşe. Ce se întâmplă cu tichetele de masă

Românii îşi vând voucherele de vacanță pe internet, deşi autorităţile şi avocaţii avertizează că riscă amenzi de aproape 30.000 de lei, dar nu le pasă.

23 iul. 2022, 07:42
Vouchere de vacanţă 2022. Greşeala majoră pe care o fac românii, riscă amenzi uriaşe. Ce se întâmplă cu tichetele de masă

Vouchere de vacanţă 2022. Tichetele de vacanţă sunt soluţia unor concedii mai ieftine pentru milioane de bugetari români. Avalanşa creşterii preţurilor pe plan intern i-a alungat însă pe aceştia la vecinii bulgari sau pe plajele frumoase din Grecia, astfel că mulţi dintre ei au recurs la vânzarea acestora pe internet, deşi legea interzice clar acest lucru.

Amenda de aproape 30.000 de lei nu îi sperie pe unii bugetari care, în loc să meargă în vacanță cu voucherele primite de la stat, aleg să le vândă. De multe ori chiar mai ieftin decât valoarea tichetului. Și deși mulți hotelieri își dau seama că persoana care vine cu voucherele la cazare nu este titularul, au găsit o alternativă pentru a evita legea.

Deși cunosc riscul, mulți hotelieri și-l asumă. Au început concediile, a reînceput şi sezonul de bişniţă. Deşi în teorie voucherele de vacanţă sunt nominale şi netransmisibile, mulţi bugetari încearcă să le vândă. Însă practica devine tot mai periculoasă, scrie Observator News.

Vouchere de vacanţă 2022. Lista hotelurilor de pe Litoral în care românii îşi pot plăti concediul cu tichete
„La început tichetele de vacanță se emiteau pe hârtie. Mai puteau încerca câte unii să le folosească pe alt nume. Acum nu se mai poate. Există carduri personale, e ca un card bancar și plata se face cu cititoarele de la POS într-un mod destul de securizat. Destul de, dar nu cât ar fi nevoie. Nici cardurile nu reuşesc să oprească traficul de tichete de vacanţă”, spune Adrian Voican, vicepreședinte ANAT:

Cumpărător: Eu cum am mai făcut până acum când am cumpărat unul sau două. Mi-a trimis poză după el față-verso, PIN-ul, însoțit de o fotocopie de buletin.

Reporter: Și dacă ne prinde?

Cumpărător: Ești de la miliție frățioare? Dacă ne prinde ne ducem amândoi la pușcărie, stăm 1.800 de ani, după se dă o amnistie și ieșim afară.

Reprezentanții ministerului rămân martori la cum este încălcată legea. „Este regretabil faptul că avem astfel de derapaje în rândul beneficiarilor de vouchere de vacanță, cu atât mai mult că aceștia lucrează în instituțiile publice. Încalcă Codul Penal, pentru că face un fel de fals de identitate”,  declară şi Tudorița Lungu, din Ministerul Turismului.

Odată prinși, bișnițarii au de plătit amenzi mari. Mult mai mari comparativ cu vacanța cumpărată sau vândută pe internet sau donată prietenilor sau rudelor. Mihaela Vasile, avocat: Riscă amenzi de până la 26.600 de lei, iar în măsura în care unitățile de cazare au astfel de practici riscă să fie amendați cu până la 13.300 de lei.

Vouchere de vacanţă 2022. Ce poţi plăti cu ele, în afară de cazare
De asemenea, dacă agențiile de turism sunt prinse că sunt părtașe, riscă să li se retragă licența. Tichetele de vacanță destinate bugetarilor expiră după un an. Ele pot fi folosite doar la hotelurile din România, acreditate de Ministerul Turismului.

Vouchere de vacanţă 2022. Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a declarat că este optimist că 2022 va fi cel mai bun an pentru turismul din România, de la Revoluţie şi până în prezent, în ciuda conflictului armat care are loc în Ucraina. Daniel Cadariu a declarat, duminică, la emisiunea Insider politic de la Prima TV, că este optimist în ceea ce priveşte turismul din România.

”În condiţiile în care conflictul din Ucraina durează de două luni de zile, am ceva semne de întrebare, dar rămân optimist. Încă mai cred că în 2022 din punct de vedere al unor indicatori, pentru turismul românesc ar putea fi cel mai bun an, cel puţin de la Revoluţie încoace, pentru noi, pentru români”, a declarat Daniel Cadariu.

Vouchere de vacanţă 2022. Profesorii trebuie să plătească 145 de lei pentru a beneficia de tichete de vacanţă

Vouchere de vacanţă 2022. Întrebat pe ce se bazează când face aceste afirmaţii, Cadariu s-a referit la sprijinul pe care sectorul HoReCa l-a primit de la stat pe perioada pandemiei de COVID-19.  ”Mă bazez în primul rând pe lucrurile făcute încă de la început, chiar din luna decembrie a anului trecut pentru că, evident, fără a şti că urmează un astfel de conflict începând cu acel moment am accelerat nişte lucruri. Unele erau întârziate, altele erau cumva pe un orizont de aşteptare. Mă refer la închiderea unor măsuri de sprijin şi totuşi au fost măsuri de sprijin care pentru cei din HoReCa, din industria turismului, în doar câteva luni de zile a însemnat o intrare de capital de aproape 800 milioane de euro”, a mai afirmat ministrul, care a explicat că acesta a fost ajutorul de stat pe perioada pandemiei.

Vouchere de vacanţă 2022. Ministrul Turismului a adăugat că, strict pentru compensarea pierderilor HoReCa, au fost alocaţi 450 milioane de euro.  ”Strict pentru compensarea pierderilor HoReCa au ajuns la aproximativ 8.300 de beneficiari, 450 milioane euro, iar în cadrul Măsurii 2, cea cu granturi de lucru de până la 200.000 de euro, alţi 6.500 de operatori economici din turism au beneficiat de 360 milioane euro”, a declarat Cadariu.

Vouchere de vacanţă 2022, oferte speciale pentru litoralul românesc. Cât costă un sejur la Mamaia în iunie

Întrebat dacă cei din HoReCa sunt mulţumiţi cu aceşti bani, Cadariu a precizat că ”răspunsul ar trebui calibrat”.
”Răspunsul ar trebui calibrat, făcând referire la toate domeniile economiei româneşti pentru că dacă discutăm doar de unul, poţi primi un răspuns nu încurajator. Însă, revenind, tot în decembrie, am reuşit să punem în aplicare măsura tichetelor de masă pentru sectorul bugetar”, a declarat Cadariu.

Cadariu: Sper să depăşim un milion şi jumătate de turişti străini care să vină în România în 2022 / Sprijin pentru cei care aduc turişti străini

Daniel Cadariu a declarat, duminică, la emisiunea Insider politic de la Prima TV, că va fi stimulată activitatea de a aduce turişti străini în România.

”În 2019, indicatorii spuneau că au ajuns în România 2,7 milioane de turişti străini şi exact pentru a ajuta cumva şi acest aspect, noi am pregătit la minister şi urmează, cred, în cursul lunii iunie, să derulăm un program prin care vom stimula exact acest sector, acea activitate de a aduce turişti străini în România. Pentru că orice turist care vine în România şi beneficiază de aceste servicii este egal cu a exporta, practic, servicii turistice şi acest program îi va încuraja, îi va premia, îi va bonusa pe cei din agenţiile de turism care vor aduce turişti străini în România. Lucrăm la forma finală a programului, aşteptăm, în urma discuţiilor cu STS, forma finală a platformei pentru a fi în situaţia în care undeva în cursul lunii iunie să demarăm acest program pentru a sprijini exact incommingul din România”, a declarat Cadariu.

Ministrul Turismului este de părere că anul acesta 1,5 milioane de turişti străini vor veni în ţara noastră.  ”Eu sper să depăşim un milion şi jumătate de turişti străini, având în vedere că în cursul anului 2021, în condiţiile în care au fost încă restricţii generate de pandemie, au fost 840.000 de turişti”, a declarat Daniel Cadariu

Cadariu, întrebat dacă i se pare scump pe litoralul românesc: În anumite situaţii, da
”În anumite situaţii, da. Şi nu îmi explic cum o anumită parte dintre români preferă la anumite preţuri, în anumite locaţii, să meargă în concediu. Concluzia mea e doar că îşi permit că altfel nu înţeleg”, a declarat Cadariu.

Acesta s-a referit şi la logo-ul de ţară şi s-a întrebat de ce nu s-a folosit timp de 10-12 ani. ”Este logo şi brandul de ţară al României. La vremea respectivă s-au cheltuit 30 milioane de euro, bani europeni, prognoza fiind pe 70 de milioane, dar diferenţa nu s-a mai cheltuit. S-au cheltuit 30 milioane de euro pentru a decide, pentru România, un logo, un brand de ţară şi acţiuni de promovate. Mă întreb de ce de 10-12 ani un bun al României nu este folosit. Am făcut două demersuri. Am emis un ordin în care am instituit obligativitatea ca în toate structurile de primire turistică din România, sunt 18.300 clasificate, vor fi obligate să afişeze logo şi brandul. În paralel am emis un alt ordin de ministru şi am constituit un consiliu de logo naţional, în care am chemat toţi specialiştii, patronate, sindicate, pentru a se pronunţa, cum revigorăm folosirea brandului”, a declarat Daniel Cadariu.

Vouchere de vacanţă 2022 nu doar pentru bugetari! Diferența este însă că angajații din sectorul privat vor putea primi vouchere din bugetele firmelor la care lucrează, în timp ce voucherele pentru angajații la stat, din bugetul public.

Există însă câteva avantaje oferite angajatorilor care acordă vouchere de vacanţă. Printre acestea, deductibilitate fiscală în procent de 100%, în limita a 13.800 lei/angajat/an fiscal şi scutirea de contribuţia asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25% din salariul brut al angajatului.

VOUCHERE DE VACANŢĂ 2022. Anunţ important pentru bugetari, ce se întâmplă cu cele neconsumate anii trecuţi
De asemenea, sunt scutite de la plata contribuţiilor sociale datorate de angajat. „Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi salariaţilor din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern.

Mai mult, pe durata acestui an, prin comparaţie cu angajaţii din sectorul public, cei care lucrează la privat au putut beneficia de aceste vouchere de vacanţă.

Datorită impactului pozitiv de pe plan economic şi social, încurajez companiile să le ofere în continuare, iar pe viitor îmi propun să identific metode prin care să poată creşte atractivitatea acordării acestora, fără a afecta, însă, bugetul de stat”, a declarat ministrul Constantin-Daniel Cadariu.

„Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi salariaţilor din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern.

Mai mult, pe durata acestui an, prin comparaţie cu angajaţii din sectorul public, cei care lucrează la privat au putut beneficia de aceste vouchere de vacanţă.

Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță pentru bugetari. Noi detalii despre prelungirea valabilității
Datorită impactului pozitiv de pe plan economic şi social, încurajez companiile să le ofere în continuare, iar pe viitor îmi propun să identific metode prin care să poată creşte atractivitatea acordării acestora, fără a afecta, însă, bugetul de stat”.

Vouchere de vacanță pentru angajații firmelor private: cum pot fi folosite
Voucherele de vacanţă primite de salariaţi pot fi folosite pentru achiziţionarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ obligatoriu cazare pot fi adăugate şi alte servicii precum masă, transport sau tratament balnear. Legislaţia în vigoare privind acordarea acestora este: OUG nr. 8/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Emiterea voucherelor de vacanţă poate fi făcută doar de către entităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice. În perioada 2022-2026, acestea vor fi acordate exclusiv pe suport electronic.

Mai mult, în vederea digitalizării, sunt disponibile aplicaţii mobile gratuite pentru utilizatori, cât şi platforme online de comandă pentru angajatori, prin care se asigură accesul rapid la informaţii sau se pot plasa comenzi rapide şi se pot vizualiza statistici, rapoarte, istoric de operaţiuni şi tranzacţii.

Cadrul legislativ: Proiect de Lege în parlament care prevede acordarea voucherelor și pentru angajații din privat
În Parlament există un proiect legislativ prin care se stabilește modul prin care pot fi acordate tichete de vacanță angajaților din firmele private. Potrivit documentului contravaloarea voucherelor acordate ar urma să fie scăzută din totalul impozitului datorat.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative privind acordarea voucherelor de vacanță a fost înregistrată la Senat în 17 martie. Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la PSD, între care se află și deputatul de Alba, Radu Tuhuț, măsura ar reprezenta un suport pentru industria turismului românesc.

„Angajatorii din domeniul privat pot acorda și în acest moment vouchere de vacanță propriilor salariați. Însa prin acordarea unui stimul suplimentar, ei vor fi încurajați să utilizeze acest instrument ca beneficiu extrasalarial.

Într-o perioadă în care turismul se află într-un moment critic, fiind puternic afectat de efectele COVID-19, o astfel de prevedere poate ajuta la relansarea turismului și diminuarea efectelor crizei, deoarece un număr mai mare de salariați vor fi motivați să își petreacă concediul în țară, voucherele de vacanță putând fi utilizate exclusiv pe teritoriul României”, explică parlamentarii, în expunerea de motive.

Proiectul mai propune ca vouchere de vacanță să poată fi folosite şi de rudele de gradul I ale titularului. În proiect, mai este precizat că salariaţii care primesc indemnizaţie de hrană nu vor mai putea să primească şi tichete de masă.

Vouchere de vacanță 2022 pentru firme private
Sumele corespunzătoare voucherelor de vacanță acordate angajaților de către alți angajatori decât instituțiile din sectorul bugetar sunt scăzute din impozitul pe profit în cazul intreprinderilor, impozitul pe venit în cazul microintreprinderilor și din impozitul specific pentru persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 – “Hoteluri și alte facilități de cazare similare”, 5520 – “Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”, 5530 – “Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere”, 5590 – “Alte servicii de cazare”, 5610 – “Restaurante”, 5621 – “Activități de alimentație (catering) pentru evenimente”, 5629 – “Alte servicii de alimentație n.c.a.”, 5630 – “Baruri și alte activități de servire a băuturilor” în limita unui salariu de bază minim brut pe țară, garantat în plată.

Cheltuielile cu tichetele de vacanță se scad din impozitul pe profit

În proiectul de lege cheltuielile cu voucherele de vacanță,  se scad din impozitul pe profit datorat. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

De asemenea, microintreprinderile care efectuează cheltuieli cu voucherele de vacanță potrivit OUG nr.8/2009 aprobată prin Legea nr.94/2014, scad sumele aferente voucherelor de vacanță acordate salariaților din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.

Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat se reportează în trimestrele următoare, pe o perioadă de 28 de trimestre consecutive.
Scăderea acestor sume din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat, în următoarele 28 de trimestre consecutive, se efectuează în ordinea înregistrării acestora, în  aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe veniturile microintreprinderilor.Aceptarea voucherelor de vacanţă, acordate de instituţiile publice, se adresează doar unităţilor afiliate care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 90 de zile.

Totodată, de la 1 aprilie 2022, unităţile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura.

„În actualul context epidemiologic, a fost necesară şi prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă emise în ianuarie 2019 – decembrie 2020, indiferent de suport, până la data de 30 iunie 2022.

Decizia a fost luată în condiţiile în care o parte dintre vacanţele achiziţionate de români în perioada pandemică, prin această metodă de plată, nu au putut fi derulate corespunzător. De asemenea, măsura va încuraja practicarea turismului intern în extrasezon”, se precizează în comunicat.

Bugetarii vor primi tichete de vacanță până în 2026
Tichetele de vacanță care urmează să fie folosite în concedii sau în zilele libere din 2022 de către bugetari se vor acorda din nou de anul viitor. Acestea urmează să fie emise doar pe suport electronic, potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență lansat în dezbatere publică joi de Ministerul Turismului.

Potrivit documentului, voucherele se vor acorda până în 2026, iar valoarea lor va rămâne aceeași, 1.450 lei pentru fiecare salariat. Acestea se pot folosi doar pe teritoriul României, iar celor nefolosite emise anul trecut li se va prelungi termenul până în decembrie 2022.

Ministerul Turismului a anunţat că acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar în 2022 a fost principala temă de discuţie în cadrul primei întâlniri de lucru pe care Constantin Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, a convocat-o la sediul instituţiei cu reprezentanţi ai mediului asociativ de profil.

„Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare.

Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022”, a declarat Daniel Cadariu.

Vouchere de vacanță în 2022: Măsura a adus beneficii turismului românesc
Potrivit proiectului OUG, acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2020, a indemnizaţiilor de vacanţă sau a primelor de vacanţă, după caz, sub forma voucherelor de vacanţă, în valoare de 1.450 lei „s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România încurajând un număr de circa un milion de salariaţi români din cadrul instituţiilor de stat sau al societăţilor în care statul este acţionar unic sau majoritar, să-şi petreacă concediile în ţară”.

„Această măsură a atenuat o mare parte din efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic, cetăţenii români posesori de vouchere de vacanţă achiziţionând pachete turistice în ţară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată.

De altfel, un efect complementar al acestei măsuri a fost creşterea numărului de solicitări de autorizare a unităţilor de cazare.

La nivel naţional, creşterea a fost de 10% comparativ cu anii precedenţi”, se arată în expunerea de motive.

Având în vedere menţinerea efectelor negative ale pandemiei precum şi faptul că numărul cazurilor de infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este foarte crescut în continuare, este necesară prelungirea valabilităţii voucherelor emise în perioada ianuarie – decembrie 2020 până la data de 31 decembrie 2022.