Comisia Nana, DESFIINŢATĂ OFICIAL. Parlamentarii pun la dispoziţia Parchetului toate documentele VIDEO

Comisia Nana care a anchetat modul în care familia Băsescu şi-a cumpărat terenurile agricole își încetează activitatea, a decis, miercuri, Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Toate documentele strânse de comisia parlamentară vor ajunge pe mâna procurorilor.

RomaniaTV.net
04 iun. 2014, 07:50
Comisia Nana, DESFIINŢATĂ OFICIAL. Parlamentarii pun la dispoziţia Parchetului toate documentele VIDEO

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a decis miercuri cu unanimitate de voturi ca activitatea Comisiei Nana să înceteze, după ce a fost începută urmărirea penală în cazul schimburilor de terenuri agricole din localitatea Nana, judeţul Călăraşi, pe baza raportului Corpului de control al prim-ministrului.

Deputaţii au luat decizia în baza Regulamentului Camerei Deputaţilor, care spune că o comisie de anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activităţile care constituie obiectivul ei.

În această situaţie, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor anunţă organele de urmărire penale că pot avea acces la toate documentele referitoare la cazul în speţă aflat în activitatea Camerei Deputaţilor. În consecinţă, comisia şi-a încetat activitatea.

OFICIAL. Traian Băsescu nu poate fi anchetat până la sfârşitul mandatului

Preşedintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, a declarat miercuri că toate documentele comisiei vor fi puse la dispoziţia Parchetului.

În 16 aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri de pe raza comunei Nana.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, dosarul privind terenurile din comuna Nana a fost constituit în urma sesizării transmise de Corpul de control al premierului.

ELENA UDREA îşi uneşte moşia cu familia BĂSESCU, la Nana

Potrivit raportului Corpului de control publicat la 8 martie, atribuţiile legale în legătură cu soluţionarea cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate de către Comisia locală de fond funciar Nana în perioada 1997-2005 au fost exercitate defectuos, iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat pe alte terenuri decât vechile amplasamente ale foştilor proprietari, fără obţinerea consimţământului persoanelor îndreptăţite, cu încălcarea prevederilor legale.