ZILE LIBERE 2022. Minivacanţă pentru bugetari, Guvernul a decis să facă punte. DOCUMENT

O nouă minivacanță pentru bugetari. Guvernul a decis să acorde liber și pe 2 decembrie, după Sfântul Andrei și Ziua Națională. Decizia s-ar putea lua în şedinţa de miercuri.

19 ian. 2022, 08:28
ZILE LIBERE 2022. Minivacanţă pentru bugetari, Guvernul a decis să facă punte. DOCUMENT

ZILE LIBERE 2022 UPDATE.

Bugetarii vor avea o minivacanţă anul acesta începând de miercuri, 30 noiembrie şi până duminică 4 decembrie, după ce Guvernul a decis ca ziua de vineri 2 decembrie să fie zi liberă, punte între zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, care sunt sărbători legale, şi zilele de weekend.

Guvernul a decis să fie declarată zi liberă ‘întrucât aceasta se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal’. Cum miercuri, 30 noiembrie, este Sfântul Andrei, iar joi, 1 decembrie, este Ziua Națională, Guvernul vrea să acorde liber și pentru vineri, 2 decembrie, înainte de weekend, astfel că românii ar urma să aibă o minivacanță de 5 zile în acea perioadă din an.
„Ziua de 2 decembrie 2022 fiind stabilită ca zi liberă, instituţiile publice și autoritățiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru, potrivit planificărilor stabilite. Prestarea muncii conform celor menționate nu conferă acordarea de timp liber corespunzător.

ZILE LIBERE 2022. Minivacanţă pentru români, weekend prelungit la sfârşitul săptămânii

În ceea ce privește locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică.

De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie 2022 şi nici participanţilor în aceste procese.”, se arată în Nota de fundamentare la proiectul de Hotărâre de Guvern.

HG-30

Românii vor avea 15 zile libere legale în 2022, din care 9 zile libere vor fi în timpul săptămânii

Românii vor avea, în acest an, 15 zile libere legale, conform Codului Muncii, dar nouă vor fi în timpul săptămânii, faţă de şapte în 2021 şi 11 în 2020.

 

ZILE LIBERE 2022. Ce pot face angajații cu zilele de concediu neefectuate în 2021

ZILE LIBERE 2022. Iată care sunt zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează în 2022, conform Codului Muncii:

  • 1 si 2 ianuarie;
    24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Romane;
    Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
    prima si a doua zi de Paști;
    1 mai;
    1 iunie;
    prima si a doua zi de Rusalii;
    Adormirea Maicii Domnului;
    30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
    1 decembrie;
    prima și a doua zi de Crăciun;
    două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Copiii de grădiniță, elevii și cadrele didactice vor avea următoarea zi liberă în Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, care este pe 22 aprilie.


loading...
Partenerii noștri