A murit actriţa americană Glenne Headly. A jucat în zeci de seriale, de la CSI la Anatomia lui Grey

Glenne Hedley, actriţă cunoscută pentru activitatea sa cinematografiocă de aproape patru decenii, a murit la vârsta de 63 de ani.

09 iun. 2017, 16:34
A murit actriţa americană Glenne Headly. A jucat în zeci de seriale, de la CSI la Anatomia lui Grey

Glenne Hedley a fost de două ori nominalizată la Premiile Emmy. Născută pe 13 martie 1954 în New London, Conecticut, ea a fost căsătorită între 1982 şi 1988 cu John Malkovich, divorţul fiind cauzat de legătura amoroasă a acestuia cu actriţa Michelle Pfeiffer.

Membră a companiei de teatru Steppenwolf, Glenne Hedley a primit numeroase premii de-a lungul carierei, ca urmare a prestaţiilor sale scenice. Filmografia sa este însă extrem de bogată, având roluri episodice în Anatomia lui Grey, CSI, Monk sau Lege şi Ordine, dar a avut roluri şi în aproape 40 de filme artistice. De altfel, ea apare pe afişul filmului The Circle, lansat în urmă cu câteva săptămâni, pe 26 aprilie, unde joacă alături de Ema Watson şi Tom Hanks.

De asemenea, apare în comedia Villa Capri, cu Morgan Freeman şi Tommy Lee Jones, film aflat în faza de pros-producţie şi prevăzut să fie lansat pe 22 noiembrie 2017.

Cauza morţii lui Glenne Hedley nu a fost dezvăluită.