Aţi ratat eclipsa totală de Lună? VIDEO SPECTACULOS

În cursul nopții trecute a putut fi observat aparent straniul și rău-prevestitorul fenomen de Lună "însângerată" în Lumea Nouă (cele două Americi dar și Australia și Noua Zeelandă), conform Reuters.

15 apr. 2014, 11:18
Aţi ratat eclipsa totală de Lună? VIDEO SPECTACULOS

Așa-numita Lună însângerată este de fapt o simplă eclipsă totală de Lună. Umbra proiectată de Pământ în spațiu blochează lumina solară care nu mai ajunge direct la suprafața Lunii. În același timp, lumina solară care ajunge pe Pământ oblic, la răsărit și respectiv la apus, în diferite regiuni ale planetei, este reflectată pe suprafața Lunii, ceea ce-i conferă astrului nopții un aspect portocaliu spre roșu sângeriu.

Eclipsa de Lună a durat trei ore, începând la ora 05:53 GMT. La aproximativ o oră după începerea fenomenului de eclipsă, Luna a putut fi văzută strălucind într-o lumină cu nuanțe de portocaliu și roșu.

În funcțiile de condițiile meteorologice, această eclipsă a putut fi văzută în SUA, din Florida până în California. Eclipsa a mai putut fi văzută din Australia, Noua Zeelandă și America Centrală și de Sud.

Nuanța de roșu observată de privitori a variat în funcție de densitatea de aerosoli din atmosferă (particule de cenușă, praf etc. prezente în atmosferă), conform unui mesaj dat publicității de SpaceWeather.com.

Acest spectacol celest rar s-a încheiat la 09:30 GMT, conform NASA. Fenomenul de eclipsă se produce de două sau trei ori pe an, atunci când Soarele, Pământul și Luna se aliniază în așa fel încât Luna trece prin umbra proiectată de Pământ. Eclipsa produsă marți este ultima eclipsă totală de Lună vizibilă de pe teritoriul SUA până în 2019.