Bebeluş abandonat la tomberoanele unei mănăstiri din Sălaj

Un nou-născut a fost găsit, zilele trecute, lângă un tomberon de gunoi din apropierea Mănăstirii Bic, din județul Sălaj. Copilul a fost lăsat în plin soare, cel mai probabil de către cea care i-a dat naștere.

06 aug. 2016, 12:06
Bebeluş abandonat la tomberoanele unei mănăstiri din Sălaj

Fetița a fost găsită lângă o pubelă de gunoi din dreptul mănăstirii, înfășurată în mai multe cârpe și pusă pe jos, într-o pungă de plastic deschisă, astfel încât să poată fi ușor observată de trecători. Potrivit medicilor de la Secția Neonatologie a Spitalului din Șimleu Silvaniei, copilul este sănătos, a fost născut în urmă cu patru zile, are 2,600 kg și 45 de centimetri, scrie Magazin Sălăjean.

Polițiștii au demarat cercetările în vederea identificării mamei, urmând ca ulterior să se stabilească în ce condiții și care au fost cauzele care au determinat-o pe femeie să recurgă la acest gest.

Protecția Copilului a demarat în paralel o anchetă, iar la începutul săptămânii viitoare va solicita și întocmirea certificatului de naștere al fetiței.

În cazul în care nu ar fi fost găsită la timp, fetița risca să-și piardă viața din cauza deshidratării, fiind totodată expusă căldurii și pericolului de a fi mușcată de animalele care vin de multe ori în apropierea tomberoanelor.