Cătălin Predoiu: PNL va vota în favoarea cererii DNA în cazul lui Gabriel Oprea

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că liberalii vor vota în favoarea cererii DNA, în cazul fostului ministru Gabriel Oprea.

25 ian. 2016, 12:13
Cătălin Predoiu: PNL va vota în favoarea cererii DNA în cazul lui Gabriel Oprea

PNL își va menține cutuma de a vota în favoarea cererilor de ridicare a imunității pentru a da cale liberă investigațiilor justiției„, a spus Cătălin Predoiu.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.

Infracțiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere, potrivit DNA.

CITEŞTE ŞI: Gabriel Oprea, prima reacţie după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală: „Mă consider nevinovat”