„Colecţie” impresionantă a unui medic din Iaşi: Ce a putut scoate din stomacul copiilor ajunşi la spital

La Spitalul de Pediatrie din Iaşi ajung, săptămânal, copii cu vârste sub 3 ani care au înghiţit diverse obiecte. Un medic de aici are o adevărată "colecţie" cu obiecte înghiţite de copii şi care cuprinde nu mai puţin de 80 de piese: baterii de ceas, ace, monede sau medalioane. 

20 aug. 2016, 12:03

Aproape în fiecare săptămână, în compartimentul ORL de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” ajung copii cu vârsta de până la trei ani după ce înghit obiecte care le pun viaţa în pericol, de cele mai multe ori din cauza neatenţiei părinţilor. Printre cele mai dificile cazuri se numără cele în care copii înghit baterii de ceas, ace, monede sau medalioane.

În unele situaţii este posibil ca obiectul respectiv să tranziteze tubul digestiv, să ajungă în stomac, apoi în intestine şi să poată fi eliminat fără probleme. Însă dacă acesta se blochează pe traiectoria către stomac sau dacă nu este eliminat, este nevoie neapărată de intervenţia medicului. Săptămâna trecută au ajuns de urgenţă la spital un copil de un an şi altul de doi ani care au înghiţit monede, şi care nu mai puteau respira. Duminică a mai ajuns la spital un copil de doar zece luni după ce a mâncat peşte, iar un os i s-a înfipt în amigdală şi nu mai putea respira. „Ne confruntăm cu astfel de cazuri, mai ales atunci când este dezlegare la peşte. Ar trebui ca părinţii să înţeleagă că peştele în cazul copiilor se dă eventual fără os”, a precizat dr. Magdalena Cristian, medic primar ORL.

Medicul mai spune că, în cei peste 20 de ani de activitate, a pus deoparte toate obiectele înghiţite sau aspirate de cei mici, iar astfel a ajuns să deţină o întreagă colecţie, de peste 80 de obiecte. Printre acestea se numără seminţe, boabe de fasole, dar şi baterii de ceas, ace, pioneze, medalioane, cruciuliţe sau alte obiecte mari de metal. Nu le-a păstrat însă pe toate deoarece seminţele sau boabele de fasole s-au degradat şi au fost atât de multe încât a devenit practic o obişnuinţă să le extragă.

Medicul subliniază că cele mai mari probleme pot fi cauzate de înghiţirea bateriilor rotunde de ceas, tip capsule, care, dacă se dizolvă, pot să ardă intestinul, dar şi fasolele sau alunele întregi, care îşi măresc volumul după ce sunt înghiţite şi cei mici pot astfel ajunge să se sufoce.

Sursa: Ziarul de Iaşi