Dezbaterea privind graţierea şi codurile penale: Ministrul Justiţiei a primit cereri să-şi dea demisia, dar şi felicitări UPDATE

Ministerul Justiţiei organizează, luni, o dezbatere publică privind proiectele de ordonanţă de urgenţă care vizează graţierea şi modificarea codurilor penale, la care sunt aşteptate peste 200 de persoane. Dezbaterea are loc la o zi după ce aproximativ 100.000 de oameni au protestat în mai multe oraşe din ţară şi străinătate, dintre care jumătate în Bucureşti, împotriva proiectelor de graţiere şi modificare a Codului Penal. O nouă demonstraţie a fost anunţată, pe Facebook, pentru luni dimineaţă, în faţa Ministerului Justiţiei.

30 ian. 2017, 05:34
Dezbaterea privind graţierea şi codurile penale: Ministrul Justiţiei a primit cereri să-şi dea demisia, dar şi felicitări UPDATE

UPDATE 14.00 Proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse și pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală au stârnit opinii pro și contra în rândul participanților la dezbaterea publică, organizată luni, la Ministerul Justiției.

Maria-Nicoleta Andreescu de la APADOR-CH s-a referit la necesitatea respectării procedurilor legale privind transparența decizională. Ea și-a arătat totodată speranța că aceste proiecte de OUG vor deveni proiecte de lege.

„În niciun caz nu s-a justificat în mod real necesitatea adoptării acestor aceste normative în regim de urgență și, dacă se va reveni la calea legală, procedura este că ele trebuie puse în transparență decizională pentru minim 30 de zile. Având în vedere că vorbim de legislație care afectează sistemul penal, cele 30 de zile din punctul meu de vedere sunt un standard minimal, ar fi necesare mai multe luni de zile. De-abia apoi să fie adoptate respectivele acte normative în Guvern și transmise Parlamentului (…) APADOR-CH susține retragerea proiectelor sub forma ordonanțelor de urgență și discutarea lor în procedură normală”, a declarat aceasta, potrivit Agerpres.

La rândul său, Cezara Grama de la Expert Forum a spus că textele celor două proiecte de OUG sunt „insuficient pregătite”, precizând că discuțiile din spațiul public cu privire la acestea „au fost destul de confuze”. „Aveți o reacție socială destul de puternică (…) Considerăm și noi (…) că trebuie retrasă procedura de urgență (…), trebuie puse în procedură legislativă normală, care să poată să ofere posibilitatea unei dezbateri complete, tehnice, pe chestii foarte sensibile”, a mai spus aceasta.

Mihai Polițeanu de la Inițiativa România i-a cerut ministrului Justiției, Florin Iordache, să retragă imediat cele două proiecte de OUG și să își dea demisia.

„Sunteți compromis ca ministru al Justiției. Textele ordonanțelor și notelor de fundamentare au fost scrise conspirativ, iar cel puțin textul notei de fundamentare privind grațierea este plin de falsuri. (…) Această întâlnire este o farsă”, a spus el.

În schimb, Corneliu Bălan, președintele Asociației Victimelor Abuzurilor Statului de Drept din România, a spus că este de acord cu cele două proiecte.

„În principiu, noi suntem de acord cu cele două proiecte, dar (…) să fie discutate în Parlament pentru a putea să-și spună părerea și opoziția în mod corespunzător și atunci va dispare această mișcare a străzii care este necorespunzătoare”, a afirmat Corneliu Bălan.

La rândul său, Adrian Macarie a spus că susține aceste proiecte de acte normative.

„Domnule ministru, să vă dea Dumnezeu puterea să le duceți până la capăt (…) În România, ce avem ca supremă valoare, omul sau nu?”, a spus acesta precizând că „orice grațiere individuală se dă de către judecător”, iar un om eliberat în condiții normale poate să își refacă viața.

Pe de altă parte, Ene Viorel, reprezentantul Asociației Victimelor Mineriadelor, a ridicat problema victimelor.

„Cei care suntem victime, cărora nu ni s-a făcut dreptate timp de 27 de ani și care în momentul de față, după foarte mulți ani, vedem că Iliescu și alții sunt puși sub acuzare. Deci dumneavoastră ce propuneți ca reprezentant al PSD-ului? Ca domnul Iliescu să beneficieze de toate aceste lucruri”, a spus el.

Un alt participant l-a felicitat pe ministrul Justiției pentru „îndrăzneala” de a organiza această dezbatere.

„Cred că dumneavoastră inițiați acum o transformare a sistemului juridic, eu o văd ca o primă măsură pe care o realizați. Dacă doriți o rejuvenare, o reinventare sau o transformare cu adevărat exponențială, vă rog să o faceți impecabil (…). Dincolo de problemele tehnice, punctuale, pe anumite articole, care se pot rezolva, (…) România are nevoie de astfel de inițiative”, i-a transmis acesta lui Iordache.

O altă participantă la eveniment a afirmat că foarte multă lume „politizează” discuțiile.

„Foarte mulți ne gândim la oamenii (…) care trăiesc ceea ce trăiesc în penitenciare. Ca psiholog, am avut neplăcerea să văd și să iau contact cu astfel de oameni, foarte mulți dintre ei merită șansa unei grațieri (…) Aplicați clemența pentru cei care într-adevăr merită și care nu au dat dovadă de violență (…) Propun să dați această ordonanță, dar să o aplicați într-un mod nepolitizat”, a mai afirmat aceasta.


UPDATE 11.02 Gigi Becali, prezent la dezbatere, a spus că OUG privind graţierea este „un proiect şmechereşte”, pentru că cel care a furat un cârnat este la puşcărie, iar un altul care a furat 200 de milioane este graţiat. Becali a mai spus că directorii de penitenciare sunt stăpâni de sclavi şi a cerut ca şeful ANP Marius Vulpe, care este prezent la dezbatere, ”să fie dat afară”.

Citeşte şi: Becali, despre OUG privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale: Proiecte şmechereşte.Ăla care a furat 200 de milioane este graţiat

UPDATE 10.38 Peste o sută de oameni participă la dezbaterea publică a proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

Gabriel Buiculescu, iniţiatorul unei petiţii on-line împotriva proiectelor de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale, a cerut, luni, în cadrul dezbaterii de la Ministerul Justiţiei, eliminarea plafonului de 200.000 pentru abuzul în serviciu, eliminarea persoanelor condamnate cu suspendare din categoria celor care vor beneficia de graţiere, retragerea proiectelor de OUG şi adoptarea modificărilor la codurile penale prin lege dezbătută cel puţin trei luni.

”Ordonanţele de urgenţă completează codurile care modifică abuzul în serviciu prin reducerea pedepselor şi prin limitarea denunţului. Practic, se încurajează corupţia. Limita de 200.000 de lei e o limită greşită, orice faptă care rezultă prin pagubă materială ar trebui pedepsită”, a susţinut Buiculescu.


UPDATE 10.04 Dezbaterea a început. Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, spune că nu vor fi graţiaţi criminalii şi violatorii. Tot el a adăugat că, săptămâna trecută, Curtea Constituţională a a mai declarat neconstituţionale încă şase articole de Cod Penal.

 

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că la dezbatere, programată să înceapă la ora 10.00, sunt aşteptaţi toţi cei care s-au înscris (peste 200 de persoane), lucrările urmând să aibă loc, cel mai probabil, în două serii, din cauza capacităţii limitate a sălii,scrie News.ro.

Jurnaliştii vor avea acces la dezbatere, deşi iniţial urmau să participe doar la o declaraţie de presă după eveniment.

Dezbaterea publică privind proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală şi proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse este programată luni, între orele 10.00 şi 12.00 la sediul Ministerului Justiţiei (MJ), Sala de consiliu, etajul I, precizează reprezentanţii MJ.

Timpul alocat fiecărei intervenţii este de trei minute pentru fiecare asociaţie, respectiv participant individual, potrivit MJ.

Dezbaterea are loc la o zi după ce peste 40.000 de oameni au protestat în Capitală faţă de cele două proiecte de ordonanţă, în urma unui apel lansat pe Facebook.

Citeşte şi: Protest la Universitate. 40.000 de oameni au manifestat în Bucureşti, alte mii de oameni au ieşit în stradă în ţară VIDEO

Manifestanţii au pornit în marş pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii – Calea Victoriei – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei. Ei au scandat: „Jos Guvernul”, „Dragnea, nu uita, te aşteaptă Laura”, „Hoţii”,”Iliescu lângă Vişinescu”, „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”, „La închisoare, nu la guvernare”, „DNA să vină să vă ia”, „Jos Iordache”.

Manifestaţii la care au participat, în total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminică, şi la Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Alba Iulia, dar şi în diaspora.

Un nou protest este anunţat, de altfel, pe aceeaşi pagină de Facebook, pentru luni dimineaţă, chiar în faţa Ministerului Justiţiei.

“Luni dimineaţă e o «dezbatere» la Ministerul Justitiei pe puncte care NU sunt negociabile. Graţierea pentru fapte care includ corupţie nu e negociabilă. Nici dezincriminarea unor astfel de fapte. Hai să dezbatem şi să protestăm şi luni dimineaţă, chiar în faţa celor care se prefac că dezbat. Luni se pregăteşte un simulacru de consultare publică la Ministerul Justiţiei cu «reprezentanţii» străzii, la care dezbatere s-au anunţat că participă Becali şi Ciuvică. Vrem Justiţie, nu Circ. Încă nu au înţeles că adevărata dezbatere este în stradă, este în reacţiile presei încă independente, este în reacţiile organizaţiilor profesionale, ale altor instituţii precum DNA sau CSM, în reacţiile oricărui om îi pasă de democraţia greu câştigată, aşa cum e ea, imperfectă. Dezbaterea e în stradă, nu e circul pe care îl fac ei la televiziuni de partid, nici în circul pe care îl numesc dezbatere de la Ministerul Justiţiei”, se arată în anunţul de pe Facebook.