Explozie puternică în Iaşi. Deflagraţia, provocată de un bărbat care a vrut să se răzbune

Un bărbat din Iaşi a provocat o explozie pentru a se răzbuna pe fosta lui iubită care obţinuse un ordin de evacuare. Deflagraţia a fost urmată de incendiu, iar bărbatul a suferit arsuri.

RomaniaTV.net
15 oct. 2013, 08:55
Explozie puternică în Iaşi. Deflagraţia, provocată de un bărbat care a vrut să se răzbune

Pompierii ieşeni au intervenit în forţă pe strada Octavian Iosif, unde a avut loc o explozie urmată de un incendiu. La faţa locului s-au deplasat şi un echipaj SMURD.

Din primele informaţii, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, de profesie taximetrist, a dat drumul la gaze şi a aprins un chibrit, supărat pe concubina sa şi pe familia acesteia, pentru că doreau să-l evacueze. Concubina bărbatului s-ar fi plâns la tribunal că acesta este agresiv şi că nu mai doreşte să locuiască împreună.

Un perete al casei a fost dărâmat de suflul exploziei.