Flavius Câmpeanu, fiul fostului ministru al Muncii, condamnat la 5 ani cu executare

Flavius Câmpeanu, fiul Marianei Câmpeanu, a fost condamnat astăzi la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. În acelaşi dosar, fostul director al Registrului Auto Român (RAR), Flavius Crăpătureanu, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă.

08 mai 2017, 15:40
Flavius Câmpeanu, fiul fostului ministru al Muncii, condamnat la 5 ani cu executare

Potrivit minutei Judecătoriei Sectorului 1, Flavius Câmpeanu, director tehnic în cadrul Registrului Auto Român (RAR), a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. „Aplică inculpatului Câmpeanu Flavius Cristian pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 (patru) ani de la executarea pedepsei principale, scrie Adevărul.

Citeşte şi: Fostul director al RAR şi un director tehnic, deferiţi justiţiei pentru un teren supraevaluat

Flavius Câmpeanu este fiul Marianei Câmpeanu, fost ministru PNL al Muncii în perioadele 2008 şi 2012-2014. Ovidiu Crăpătureanu, fostul director al RAR, a fos condmnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Similar cu Câmpeanu, Căpătureanu nu poate ocupa funcţii publice pe o perioadă de 4 ani după executarea condamnării. Magistraţii au decis ca cei doi inculpaţi, Flavius Câmpeanu şi Ovidiu Crăpătureanu, să plătească RAR suma de 876.610 de euro(echivalentul în lei la data efectuării plăţii), reprezentând prejudiciul produs părţii civile Regia Autonomă – Registrul Auto Român. Instanţa mai menţinut sechestele în acet dosar, până la pronunţarea unei sentinţe definitive. „Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, se mai arată în sentinţă.