Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă spune că relaţiile cu Laura Codruţa Kovesi s-au răcit în anul 2014, când procurorul şef al DNA s-ar fi implicat în campania electorală, prin întocmirea de dosare penale.
“În campania electorală (n.r.: din 2014), Kovesi, implicându-se adânc, fără nicio dovadă, l-a arestat pe Ilie Sârbu, la Timişoara, şi l-a cărat cu maşina. Ilie Sârbu fiind familia unuia dintre candidaţi. Credeţi că am felicitat-o?”, a declarat Sebastian Ghiţă, la România TV.
Întrebat ce i-a spus, Sebastian Ghiţă susţine că i-a atras atenţia că se implică în campania electorală.
“I-am spus Codruţa, tu îţi bagi nasul în campania electorală, nu prosteşti pe nimeni. Eşti doar sluga unora ”, a mai afirmat Ghiţă.Fostul parlamentar spune că procurorul şef al DNA a insistat că e greşeala unor procurori din ţară.
“Un procuror tâmpit la DNA Braşov, la Ploieşti Onea era tâmpit. Dintr-o dată se tâmpeau unii şi Kovesi credea că prosteşte pe toată lumea. Jumătate era dirijată de şefii ei, jumătate făcea aşa să mai apară la TV. O să se spele pe mâini Uncheselu, Onea, Portocală, nişte tâmpiţi, eu eram şefă minunată Kovesi poate spune asta lui mutu”,a afirmat Ghiţă, la România TV.
Fostul parlamentar a spus în trecut că a avut o relaţie apropiată cu Laura Codruţa Kovesi, care a fost inclusiv acasă la el în Ploieşti. Ghiţă susţine că a cunoscut-o pe şefa DNA la petrecerile de la sediile SRI.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20