Gică Hagi a vorbit despre viitoarea echipă a lui Ianis: „Una cu tradiţie, care se bate sus”

Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă, după ce FC Viitorul a câştigat Supercupa României, că fiul său Ianis va ajunge la o echipă foarte bună şi cu tradiţie, însă deocamdată nu s-a luat o decizie în privinţa transferului.

06 iul. 2019, 19:51
Gică Hagi a vorbit despre viitoarea echipă a lui Ianis: „Una cu tradiţie, care se bate sus”

Ianis a venit şi în vestiar, a stat o oră cu noi, vedem ce se va întâmpla zilele următoare. O să fie cu siguranţă o echipă bună, puternică, care se bate sus, cu tradiţie, dintr-un campionat foarte bun al Europei, în primele şase echipe. Să-l ajutăm să crească şi să devină foarte bun. E perioada în care se spun foarte multe.

Noi tot ce facem, vorbim cu el, îi prezentăm anumite lucruri… El are nevoie de odihnă. La un moment dat o să luăm o decizie, sperăm să luăm cea mai bună decizie pentru el, să facă performanţă, să ajungă sus„, a spus Hagi la Digi Sport.

Presa sportivă a scris că Ianis Hagi ar putea ajunge în Rusia, la Spartak Moscova.

Formaţia FC Viitorul, deţinătoarea Cupei României, a câştigat, sâmbătă, Supercupa, impunându-se cu scorul de 1-0 (0-0) în faţa campioanei CFR Cluj, pe stadionul Ilie Oană, din Ploieşti. Pentru echipa constănţeană este primul astfel de trofeu.