ÎNREGISTRAREA VIDEO în care teroristul de la supermarket anunţa atentatele: Voi ataca Poliţia!

Amedy Coulibaly, islamistul care a ucis o poliţistă şi alţi patru oameni într-un supermarket din Paris, a dat detalii despre atacul pe care îl pregătea. Într-un clip publicat pe Internet, Amedy Coulibaly spunea că va ataca poliţiştii, iar prietenii săi vor ataca Charlie Hebdo. Autorităţile nu au confirmat dacă filmuleţul a fost publicat înainte de masacru.

11 ian. 2015, 11:10
ÎNREGISTRAREA VIDEO în care teroristul de la supermarket anunţa atentatele: Voi ataca Poliţia!

Un bărbat care se prezintă ca fiind Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici ce a avut loc vineri la un magazin evreiesc din estul Parisului, revendică unul dintre atentate în numele grupării Statul Islamic, potrivit unei înregistrări video, relatează AFP.

Înregistrarea video a fost difuzată duminică pe Internet.

Bărbatul, care vorbește în fața camerei de filmat, declară că a acționat ‘împotriva poliției’, în timp ce un text apărut în montaj îl identifică drept Amedy Coulibaly și precizează că el a ucis în mod special o polițistă la Montrouge. 

Islamistul spune în înregistrare că frații Kouach vor ataca redacția Charlie Hebdo. „Eu voi ataca poliţia”, completează islamistul. 

Coulibaly precizează că s-a sincronizat cu fraţii Kouachi, că lucrurile au fost făcute „puţin împreună, puţin separat, pentru a avea un impact cât mai mare”. El mai spune că le-a dat bani pentru a finaliza operaţiunea.

Bărbatul se declară „soldat al califatului”. „Dacă atacaţi califatul, vă atacăm”, spune acesta, referindu-se la participarea Franţei la coaliţia împotriva grupării Stat Islamic.

Amedy Coulibaly, în vârstă de 32 de ani, a fost ucis vineri în asaltul forţelor franceze asupra magazinului evreiesc din Paris, unde ţinea ostatici. El a omorât patru persoane în acest magazin, după ce joi a împuşcat mortal o poliţistă la Montrouge.

Atentatul de miercuri de la redacția Charlie Hebdo — cel mai sângeros din istoria Franței și care a provocat o undă de șoc în lumea întreagă — a fost comis de frații Cherif și Said Kouachi drept răzbunare după ce săptămânalul satiric francez a publicat o caricatură cu liderul grupării Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi.