Dragnea: Noua lege a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Salariaţii vor fi informaţi dacă angajatorul a plătit CAS

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, dezvăluie la România TV noua legea a pensiilor şi principiile care au stat în spatele celei mai importante legi ale momentului. Proiectul noii Legi a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani la care se adaugă perioadele necontributive, facultatea, stagiul militar, pensia de invaliditate, concediul medical sau de creştere a copilului, şomajul, şi, ca noutăţi, masteratul şi doctoratul, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor.

RomaniaTV.net
09 aug. 2018, 13:25
Dragnea: Noua lege a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Salariaţii vor fi informaţi dacă angajatorul a plătit CAS

Liviu Dragnea a subliniat că prin noua lege a pensiilor se repară nedreptăţile la care au fost supuşi pensionarii. Preşedintele PSD a declarat că una din principalele prevederi din noua lege a pensiilor este că vârsta standard de pensionare nu se modifică. De asemenea, nici stagiul minim de cotizare nu se modifică. Noua lege prevede că pensia se poate cumula cu salariul.

 „Ieri (miercuri – n.r.) ne-am văzut şi cu domnul Tăriceanu, şi cu doamna Olguţa Vasilescu, cu specialişti de la Casa de Pensii şi ne-am mutat pe forma finală care să fie lansată în dezbatere publică. Am avut o discuţie telefonică şi cu doamna prim-ministru. Nu a fost nimic nou faţă de ultima variantă pe care o discutasem şi cu dumneaei şi de astăzi este în dezbatere publică (…) şi o să înceapă consultaţiile cu asociaţiile de pensionari, cu sindicatele şi cu toţi cei interesaţi care chiar sunt interesaţi de lege, nu sunt interesaţi doar să o critice, cum am văzut că a făcut cineva fără să o vadă”, a declarat Liviu Dragnea.

El a anunţat că vrea să “intre în forţă” cu noua lege a pensiilor în Parlament şi vor fi luate în calcul şi “piedicile pe care le va pune Iohannis sau cei din opoziţie”.

Eu am spus că vrem să intrăm în forţă cu legea pensiilor în Parlament, pentru că trebuie să luăm în calcul şi piedicile pe care le va pune Iohannis sau cei din opoziţie. Nu a fost o lege bună adoptată de Parlament care să nu fie blocată sau întârziată. Nu există aşa ceva. Luăm în calcul şi asta, nu cred că Iohannis nu va bloca sau îi va pune pe cei de la PNL sau USR, şi atunci noi vrem neapărat ca până la sfârşitul anului această legea să fie în vigoare. (…) Noi trebuie să ne ţinem de calendar”, a mai spus Dragnea.

De asemenea, acesta a anunţat că este posibil ca la Casa de Pensii să mai fie angajate 1.000 – 1.500 de persoane pentru a putea recalcula pensiile.

“Este foarte posibil, s-a discutat ieri, ca la Casa de Pensii să se mai aloce 1.000 – 1.500 de persoane, pentru că este o muncă foarte grea să recalculezi milioane de pensii şi nu vrem ca nimeni să suporte vreo greşeală de calcul sau vreo nedreptate şi tocmai de aia la începutul lui septembrie vrem să intrăm cu legea în Parlament”, a mai explicat liderul social-democraţilor.

Liviu Dragnea a mai precizat că, atunci când s-a decis varianta finală a noii legi a pensiilor, s-a făcut din nou o simulare, astfel încât să fie cuprinse toate categoriile de pensionari, cu excepţia celor care au pensii speciale sau pensii ocupaţionale.

 Noua lege va rezolva inechităţile din actualul sistem de pensii, care trenează de ani de zile.

„De asemenea, această lege va face ca din 2021 pensiile să crească şi mai mult decât cresc în aceşti ani, deci faţă de practic dublarea pensiilor în 2020 şi dublarea practic a punctului de pensie la 1775 faţă de 2016. Din 2021, pensiile vor creşte şi vor creşte după aia în fiecare an, pentru că acel parametru, care este valoarea punctului de referinţă, va fi indexat în fiecare an cu rata inflaţiei”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a precizat că noua lege a pensiilor se bazează pe unele principii fundamentale.

„Contributivitatea, care înseamnă că primeşti, practic, în funcţie de cât ai contribuit, egalitatea, adică reparăm o mare dreptate, în sensul că pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în ani diferiţi, acum, după ce va intra în vigoare noua lege, vor primi aceeaşi pensie, adică începând cu 2021, vor primi aceeaşi pensie, pensii egale la condiţii egale, solidaritatea socială – este un principiu fundamental al pensiilor, în sensul că asta este principiul pe care se bazează pilonul I, nu pilonul II – adică generaţiile care sunt în activitate susţin generaţiile de pensionari, care şi ei la rândul lor vor fi susţinuţi, când vor fi pensionari, de cei care vor urma să intre în activitate şi prescriptibilitatea, adică dreptul la pensie să nu se poată prescrie”, a declarat Dragnea.

Să o luăm pe rând. 15 ani este stagiul minim de cotizare, este o bornă pusă în calculele care vor fi făcute în continuare. Aş vrea să trecem la slide-ul următor, ca să vorbim de perioadele necontributive care se asimilează stagiului de cotizare. Acum există facultatea, stagiul militar, pensia de invaliditate, concediul medical sau de creştere a copilului, deci ce există acum. Ce se introduce nou, se introduc două categorii: masteratul şi doctoratul, care se adaugă la stagiul de cotizare. Deci, condiţiile pentru asimilarea perioadelor de necontributivitate, stagiul minim de cotizare de 15 ani, iar pentru fiecare an de perioadă asimilată – şi ne referim la perioadele asimilate de care am vorbit mai devreme – patru ani de facultate, trei ani de doctorat sau de masterat, pentru fiecare an în plus se adaugă 0,25 puncte la punctajul total care este necesar pentru a se calcula pensia”, a declarat Liviu Dragnea, joi seară, la România TV.

El a oferit şi un exemplu concret de mod de calcul al stagiului de cotizare.

„Să zicem că un stagiu minim de cotizare de 15 ani, la care se adaugă facultatea, patru ani, masteratul, doi ani, trei ani doctoratul, armata, şase luni, dacă la vremea aceea a făcut doar şase luni. Şomajul, şase luni. Pentru fiecare an se adaugă 0,25 de puncte, adică 2,5 puncte. Practic, aici sunt 10 ani, pentru fiecare 0,25 puncte, 2,5 puncte care se adaugă la punctajul total”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a precizat că în plus, faţă de prevederile actuale, se adaugă în plus la stagiul de cotizare masteratul şi doctoratul.

Totodată, el a menţionat că toate pensiile vor fi recalculate din oficiu.

„Din oficiu, toate din oficiu şi ANAF-ul va transmite la Casa de Pensii datele privind sumele plătite pentru salariat. Casa de Pensii va trimite la cetăţeni, dacă compania a plătit contribuţiile pentru el şi trebuie să ştie toată lumea că din 2021, cei pentru care nu se vor plăti contribuţii vor avea scăderi la pensii. Adică trebuie să înţeleagă toate companiile că nu se mai poate face cum s-a făcut în anii precedenţi, adică apare că firma trebuie să plătească contribuţie la pensie, nu ştiu, 1000 de lei, dar nu o plăteşte şi vor fi informaţi toţi salariaţii din două în două luni dacă firma respectivă a plătit contribuţia”, a spus Dragnea.

Liderul PSD s-a referit şi la prevederea din proiect privind contractul de asigurare facultativă.

„Deci se poate cumpăra o perioadă de până la maximum cinci ani, în legea actuală, doar dacă e vorba despre cinci ani consecutivi. Noutatea că se pot cumpăra oricare perioade, dar până la maximum cinci ani. Dacă ai avut un an în care nu ai lucrat trei luni, un an în care nu ai lucrat patru luni sau o lună, toate astea se pot cumpăra şi să faci plata în rate, în maximum un an. Dacă cumva în acel an nu poţi să plăteşti tot până la finalul anului, nu sunt bani pierduţi, se ia în calcul plata parţială, dacă ai putut să plăteşti pentru trei ani, atunci vei avea trei ani”, a afirmat Dragnea.

El a spus, totodată, că la cumpărarea vechimii se va lua în calcul salariul mediu.

„Se va lua în calcul salariul mediu, pentru că luându-se în calcul salariul minim, ca acum, practic, omul face un efort, dar se duce către pensia minimă. Şi atunci, ca să poată să beneficieze de o pensie cât de cât decentă, se ia în calcul salariul salariul mediu brut pe economie, nu salariul minim, cum e acum. Asta este foarte important”, a afirmat Dragnea.

„Noua lege prevede tot patru categorii de pensii: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş. Sunt aceleaşi patru categorii, dar unele au suferit modificări de structură”, a declarat Liviu Dragnea, joi seară, la România TV.

Referindu-se la pensia pentru limită de vârstă, Dragnea a spus că noua lege a pensiilor păstrează vârsta standard de pensionare.

„Vârsta standard de pensionare nu se modifică – asta este important să ştim – nici stagiul minim şi nici cel complet, dar au fost corectate inechităţile care duceau la situaţia de care am vorbit mai devreme: femei şi bărbaţi cu aceeaşi vechime şi acelaşi număr de puncte. Deci la pensia privind limita de vârstă, vechimea minimă plus vârsta standard de pensionare, avem reguli noi. Dacă vechimea este de cel puţin opt ani peste stagiul complet de cotizare, adică peste 35 de ani, să zicem, 43 de ani, poţi să beneficiezi de reducerea cu cinci ani a limitei de vârstă. De asemenea, se poate cumula pensia cu salariul şi se pot valorifica perioadele asimilate, deci această situaţie a fost inclusă în categoria de pensie la limită de vârstă, nu la pensia anticipată. Fiind la pensie pentru limită de vârstă, beneficiază de toate avantajele pe care la pensia anticipată nu le are”, a declarat Dragnea.

El a adăugat că, de asemenea, „femeile care au un stagiu minim de cotizare de 15 ani şi care au crescut trei copii beneficiază de o reducere cu şase ani a limitei de vârstă, la care se adaugă un an în plus pentru fiecare copil în plus peste cei trei copii care au fost născuţi şi crescuţi până la 16 ani”.

Liderul PSD s-a referit şi la pensia anticipată.

„La pensie anticipată, aici am avut mai multe discuţii pe acest subiect. Acum, bănuiesc că ştiţi, în prezent poţi ieşi la pensie anticipată mai devreme cu cinci ani, să zicem, dacă ai 60 de ani, ieşi mai devreme cu cinci ani la pensie. Pe această perioadă ai o penalizare de maxim 30%. (…) De la 65 de ani încolo se revine la valoarea iniţială. Deci, fără penalizare. Aşa am lăsat acum în proiectul de lege. Dar sunt mulţi, şi dintre pensionari, şi dintre angajaţi şi dintre angajatori care – şi eu susţin asta, dar vreau să vedem, până la urmă, ce vrea majoritatea – să se folosească un model apropiat de modelul german şi anume, poţi să ieşi mai devreme la pensie, poţi să mergi pe pensionarea anticipată, la 60 de ani, de exemplu, sau 62, 63 şi să ai o penalizare de maxim 18%, de fapt, între 9 şi 18%, dar pe toată viaţa”, a spus Dragnea.

Cât priveşte pensia de invaliditate, în proiectul noii legi sunt redefinite gradele de invaliditate.

„La pensia de invaliditate se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a nu mai fi în situaţia categoric incorectă şi nedreaptă în care cineva are un grad de invaliditate, dar nu ştiu, ar putea avea o activitate independentă, ar putea să scrie, poate e foarte bun pe IT. De ce să îi luăm dreptul de a avea pensie în continuare, pensia de invaliditate, dar să aibă în acelaşi timp şi acele venituri? Adică ideea e că scrii o carte, faci un program IT, dacă vrei să iei banii de acolo, pierzi pensia. Deci pensia de invaliditate va putea fi cumulată cu veniturile din aceste activităţi”, a mai spus Dragnea.

Citeşte şi: Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor. DOCUMENT

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii. Potrivit unui comunicat al ministerului, proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:

– contributivitate, adică plată în funcție de contribuție;

– egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani;

– solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor;

– imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

Legea se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.

Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare, și anume:

* 1.265 de lei în 2019;

* 1.775 de lei în 2020;

* 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții;

* iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația.

 

„După ce am decis asupra formulei de calcul, cea care o să elimine toate inechităţile care erau în legea pensiilor, automat a trebuit să facem simulări pe foarte multe dosare. Am făcut pe toate dosarele pe care le aveam la Casa Naţională de Pensii, pierdute sau câştigate în instanţă”, a explicat ministrul Muncii.

Iniţial, au existat trei formule de calcul, iar în urma simulărilor a fost aleasă una. 

„Pensia va fi egală cu numărul de puncte X VPR, VPR-ul este valoarea punctului de pensie, valoarea punctului de referinţă, împărţit la 25, 25 care este un parametru determinat de vechimea medie din ultimele 4 legi ale pensiilor. Ei bine, VPR-ul va fi 1.875 la nivelul anului 2021, cât va însemna punctul de pensie atunci, împărţit la 25, deci dă cifra de 75, care va fi 75 de lei. Apoi, numărul de puncte înseamnă suma punctajelor anuale. Deci se înmulţesc acestea – nr. de puncte şi cu valoarea punctului de referinţă. Şi am luat şi un exemplu, ca să fie şi mai uşor de priceput pentru toată lumea – 40 de puncte, să zicem, ori 75, care este VPR-ul, există o pensie de 3.000 de lei. Din toate calculele pe care le-am făcut până acum, pensiile se dublează în cei 4 ani”, a spus ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, în anul 2019, la o dată care urmează să fie comunicată de Finanţe, se va ajunge la un punct de pensie de 1.265 de lei. Creşterea se va face într-o singură etapă, cel mai probabil în luna iulie, cum s-a procedat până acum. În 2020, se va ajunge la 1.775 de lei, în condiţiile în care s-a pornit de la un punct de pensie de la 871 de lei, cât a fost în 2016. A ajuns la 917 în luna ianuarie, apoi din iulie, anul trecut, a ajuns la 1.000 de lei şi din iulie anul acesta la 1.100 de lei.

La rândul său, Liviu Dragnea spunea că noua lege a pensiilor va îndrepta „o uriaşă nedreptate care există în România de ani buni”, va „reaşeaza un sistem uriaş” care a fost complicat şi va rezolva problema celor care pentru aceeaşi durată de muncă şi aceleaşi condiţii au pensii diferite.

„Este o lege complexă, este vorba despre reaşezarea unui sistem uriaş şi care a tot fost complicat de-a lungul anilor, încâlcit, o nebunie. Sunt români care pe aceeaşi durată de muncă, pe aceleaşi condiţii de muncă au pensii diferite. De ce? Pentru că unii au ieşit la pensie pe o anumită prevedere legislativă care stabilea un cuantum al pensiei în funcţie de numărul de ani de muncă, alţii pe altă prevedere. (…) Sigur, toate celelalte reglaje pentru ca legea pensiilor să fie o lege onestă şi românul care astăzi este activ, tânăr, care începe să muncească, student, să ştie că, atunci când va ajunge la pensie, statul român are un sistem de pensii corect şi onest şi pensia lui va reflecta şi calitatea muncii şi riscurile şi durata de viaţă în care a muncit (…) Avem curajul să o facem, aşa cum am spus şi cu legea salarizării”, susţinea Liviu Dragnea.