Lucescu jr. a bătut un record vechi de 45 de ani şi e lider în campionatul Greciei

Răzvan Lucescu a scris istorie în Grecia. PAOK Salonic a obținut a 11-a victorie consecutivă, în toate competițiile, și a depășit un record vechi de 45 de ani.

29 ian. 2018, 08:14
Lucescu jr. a bătut un record vechi de 45 de ani şi e lider în campionatul Greciei

PAOK s-a impus greu, cu 1-0, pe terenul lui Panetolikos. Singurul gol a fost marcat de Prijovic, în minutul 87, dintr-un penalty scos de fostul jucător al Stelei, Varela.

Pentru PAOK, este al 11-lea succes consecutiv (şapte în campionat şi patru în Cupa Greciei). Mai mult, în ultimele 7 partide din campionat, golaverajul echipei fostului selecționer este 20-0.

PAOK e pe locul 1 în Grecia, cu 43 de puncte acumulate după primele 19 etape disputate. Echipa lui Lucescu a depășit-o pe Olympiakos, după ce fostul lider a făcut un pas greșit, 1-1 pe terenul lui Asteras Tripolis.

Antrenorul de 48 de ani se află la PAOK din august 2017, atunci când a semnat pe două sezoane, cu un salariu stagional de 400.000 de euro. PAOK nu a mai câștigat titlul din 1985. Dacă Lucescu va reuși acest lucru, va încasa o primă de 500.000 de euro. Răzvan Lucescu a mai antrenat în Grecia timp de trei sezoane, la Xanthi, înainte de a semna cu PAOK.