Medici de la Spitalul din Tg.Jiu, acuzaţi de malpraxis de părinţii unei fetiţe căreia i-au rupt clavicula

O fetiţă născută la Spitalul din Târgu Jiu s-a ales cu o fractură de claviculă şi un traumatism la ochi. Părinţii spun că medicii sunt vinovaţi şi le cer să plătească.

13 oct. 2016, 20:19
Medici de la Spitalul din Tg.Jiu, acuzaţi de malpraxis de părinţii unei fetiţe căreia i-au rupt clavicula

Micuţa s-a născut în urmă cu o lună, după o sarcină fără probleme. Mama spune că, la naştere, într-un moment de neatenţie, una dintre asistente ar fi provocat un incident.

„A venit asistenta, s-a lăsat pe burta mea, dânsa când a venit doctoriţa să tragă fata, s-a ferit puţin că mai rămăsese lichid şi s-a stropit dânsa, şi atunci cred că i-a fracturat mâna, i-a rupt mâna”, a spus mama fetiţei. 

„În biletul de externare mi-au dat fractură claviculă dreaptă şi traumatism la ochi. Ochiul drept era plin de sânge la fetiţă, şi clavicula ruptă, au bandajat-o două zile acolo în spital, au zis că totul e bine”, a comentat şi tatăl.

Părinţii spun că bebeluşul are probleme, deşi medicii i-au asigurat că îşi fac griji inutil. Potrivit medicilor de la Spitalul Târgu Jiu, nou-născutul a plecat sănătos din spital şi nu s-ar mai impune un alt tratament ulterior. 

Părinţii au contactat, totuşi, un avocat, şi au depus plângeri la Colegiul Medicilor Gorj şi la Parchet. Între timp, fetiţa a fost dusă la un cabinet privat, pentru analize suplimentare.