Momente grele pentru un ministru din guvernul Dăncilă

Ioana Bran, ministrul Tineretului şi Sportului, trece prin momente dificile, după ce a fost părăsită de iubit. Bărbatul cu care avea o relaţie de câţiva ani se pare că s-a îndrăgostit de o jurnalistă din Satu Mare. 

23 aug. 2018, 12:53
Momente grele pentru un ministru din guvernul Dăncilă

Un ministru din guvernul Dăncilă trece prin momente grele după ce a fost părăsit de partenerul de viaţă! Este vorba de ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, care a fost părăsită de iubitul ei după o relaţie de opt ani. Acesta ar fi lăsat-o pe tânăra deputată pentru o prezentatoare tv, scrie cancan.ro.

În urmă cu aproape șase luni, Ioana Bran, 31 de ani, devenea ministrul Tineretului și Sporturilor și părăsea municipiul Satu Mare, unde era deputat PSD. Avea o relație de mai mulți ani cu Gabriel Zsolt, un prosper om de afaceri. Numirea în importanta fucție a „smuls-o” din orașul natal, ea mutându-se, firesc, în Capitală. Partenerul de viață a rămas însă acolo. Și cum relațiile de la distanță sunt, de cele mai multe ori, sortite eșecului, Ioana și Gabriel au ajuns și ei în impas.

Se pare că iubitul Ioanei ar fi fost vrăjit de frumusețea Anișoarei Ienășoiu, o prezentatoare TV de la un post local din Satu Mare. Și nici ea nu ar fi stat pe gânduri atunci când a primit de la el primul zâmbet. Și-ar fi părăsit, la scurt timp, partenerul de viață, pentru a începe o relație cu cel care încă figura în viața sentimentală a Ioanei Bran.