O camionetă a lovit mai mulţi pietoni la un festival de muzică în Olanda. Un mort şi trei grav răniţi

Publicat: Luni, 18 Iunie 2018 07:54 // Actualizat: Luni, 18 Iunie 2018 07:54 // Sursa: romaniatv.net

O camionetă a lovit patru pietoni în noaptea de duminică spre luni în apropierea festivalului Pinkpop din Olanda, ucigând o persoană şi rănind grav alte trei, informează poliţia olandeză, citată de AFP, scrie Agerpres.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 04:00 (02:00 GMT) în apropierea unui camping al festivalului, în Mensheggerweg din Landgraaf (sud), la câţiva kilometri de frontiera germană.

"Camioneta implicată este căutată în continuare", a precizat poliţia locală pe contul său Twitter.

Un elicopter al serviciilor de urgenţă a intervenit la faţa locului.

Şoseaua este provizoriu închisă circulaţiei din cauza "anchetei tehnice a poliţiei" în curs de desfăşurare, precizează comunicatul.

Nu se ştie deocamdată dacă a fost un accident sau un act terorist.

Cu Pearl Jam, Foo Fighters şi Bruno Mars drept capete de afiş, cea de-a 49-a ediţie a festivalului Pinkpop a atras circa 67.000 de vizitatori zilnic vineri, sâmbătă şi duminică, potrivit directorului Jan Smeets, citat de agenţia de presă olandeză ANP. 

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
atac cu camioneta atentat festival atentat olanda Olanda
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6586
RON
15 Nov
noapte 5 °
zi 9 °
Ultimele joburi adaugate
24 H