OMV: „Proiectul ordonanţei privind măsurile fiscale pune în pericol siguranţa energetică din România”

Proiectul ordonanţei de urgenţă cu privire la noile măsuri fiscale anunţat de Ministrul Finanţelor pe 18 decembrie va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România: asupra securității energetice, asupra locurilor de muncă şi investiţiilor, apreciază OMV Petrom.

RomaniaTV.net
19 dec. 2018, 20:05
OMV: „Proiectul ordonanţei privind măsurile fiscale pune în pericol siguranţa energetică din România”

Dacă vor fi implementate, măsurile vor arunca piaţa de gaze din România înapoi în timp cu cel puţin 10 ani, la stadiul de piaţă reglementată şi departe de a fi liberalizată, arată compania, într-un comunicat.

Investiţiile joacă un rol fundamental în creșterea economică viitoare. În absenţa unei economii deplin funcţionale, investiţiile, disponibilitatea produselor şi serviciilor, locurile de muncă şi creşterea economică sunt ameninţate.

Una din măsurile propuse este plafonarea preţului gazelor naturale la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani. Atragem atenția că stabilirea în mod artificial a unui preț la care producătorii sunt obligați să comercializeze gazele încalcă regulile Uniunii Europene privind piața liberă, distorsionează concurenţa, discriminează producătorii români faţă de importatori și poate avea consecințe grave asupra aprovizionării cu gaze, spune compania.

Producția de gaze din România ar scădea în următorii ani ca urmare a reducerii investițiilor. Prețul stabilit artificial la 68 de lei/MWh pune în pericol proiecte importante de investiții din domeniu.

Importurile de gaze ar crește, cu impact puternic asupra securității energetice a României și cu creșterea prețului la gaze în viitor.

În lipsa investiţiilor, producţia internă de gaze naturale este de așteptat să scadă în mod abrupt, iar diferenţa ar fi acoperită de importuri suplimentare de gaze, care sunt semnificativ mai scumpe. Potrivit estimărilor OMV Petrom, în lipsa oricăror investiții, importurile ar putea crește până la 40%-50% din consum în 2030 (față de aprox. 10% în prezent), din cauza scăderii producției naționale.

Nivelul mai scăzut al investiţiilor ar afecta piaţa muncii. OMV Petrom este unul din cei mai mari angajatori privaţi din România, cel mai mare contribuabil la bugetul de stat şi cel mai mare investitor privat. În plus faţă de cei 13.000 de salariaţi proprii, OMV Petrom lucrează cu un număr mare de companii româneşti care au aproximativ 40.000 de salariaţi.

„Suntem profund îngrijoraţi cu privire la măsurile care sunt impuse fără studii de impact şi fără nicio consultare prealabilă. Astfel de măsuri au efect negativ asupra atractivităţii României pentru investitori, descurajează proiectele de investiţii şi afectează în mod negativ economia şi forţa de muncă”, încheie comunicatul.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției cu amănuntul de produse petroliere, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârșitul lui septembrie 2018, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft din Austria deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 9,9985%, iar 18,35% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu peste 27 de miliarde de euro plătiți sub formă de taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – septembrie 2018.

Guvernul a prezentat marți un proiect de ordonanță de urgență are cuprinde o serie de măsuri fiscale, printre care scăderea comisioanelor pentru Pilonul II de pensii, precum și posibilitatea de a lăsa contributorii să-și retragă banii anticipat. Alte măsuri privesc introducerea „taxei pe lăcomie”, aplicată băncilor, la valoarea activelor, și calculată în funcție de nivelul ROBOR., plafonarea prețului gazelor, controlul prețurilor și pe piața de electricitate, impozit de 3% pe cifra de afaceri a companiilor energetice, taxe impuse organizatorilor de jocuri de noroc, extindeea taxării inverse pentru anumite categorii de operațiuni cu bunuri.