Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, dezvăluie ce salariu câştigă şi cu cât îl plăteşte pe şoferul său

Publicat: Miercuri, 14 Februarie 2018 15:15 // Actualizat: Miercuri, 14 Februarie 2018 15:15 // Sursa: romaniatv.net

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, scrie pe Facebook că are un salariu de aproximativ 12.000 de lei, în timp ce şoferul său primeşte 6.500 de lei. Robu spune că face “economii”, pentru că foloseşte ca şofer un şef de serviciu care lucrează alături de el 12-14 ore pe zi.

Nicolae Robu a reacţionat, miercuri, pe contul său de Facebook, după ce în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la faptul că şoferul său, Vasile Paraschiv, primeşte o indemnizaţie lunară de aproximativ 10.000 de lei, după majorările salariale din Primăria Timişoara.

Primarul Timişoarei a precizat că salariile din instituţia pe care o conduce, stabilite prin hotărâre de CL, sunt “printre cele mai moderate, între primăriile comparabile şi chiar mici în comparaţie cu ale altor structuri de administraţie publică locală, cum ar fi Consiliul Judeţean Timiş”.

În ceea ce priveşte salariul şoferului său, Nicolae Robu a declarat că Vasile Paraschiv câştigă 6.500 de lei pentru că este şi şef de serviciu în Poliţia Locală Timişoara.

“Ştirea naţională despre care am vorbit l-a avut în centru pe şoferul meu, şofer care câştigă, chipurile, 10.000 lei pe lună. De fapt, în mână, câştigă 6.500 lei pe lună. Nu puţin, desigur, se poate spune chiar mult, până recent atâta fiind salariul meu, ba chiar mai mic. Ce nu spun ”jurnaliştii” este că dl. Paraschiv -aşa îl cheamă- nu câştigă acest salariu ca şofer, ci ca şef de serviciu în Poliţia Locală, pentru că eu, în loc să plătesc distinct un şofer, în situaţia în care timpul cât un şofer este efectiv la volan, pe zi, este redus, folosesc drept şofer un şef de serviciu”, a explicat Nicolae Robu, pe reţeaua de socializare.

Totodată, primarul Timişoarei l-a lăudat pe şoferul său, precizând că lucrează foarte mult, inclusiv sâmbăta, şi că, de fapt, face economii, pentru că ar avea dreptul de a angaja un şef de serviciu şi doi şoferi.

“Acest om lucrează alături de mine 12-14 ore pe zi, foarte frecvent inclusiv sâmbăta. Evident, eu aş avea dreptul, la cât e durata zilei mele de lucru –o durată ilegală, iată, eu mă autodenunţ că încalc codul muncii, muncind 12-14 ore pe zi, lucru pentru care PSD Timiş a şi cerut ITM –îmi reamintesc şi sunt convins că şi dv. vă reamintiţi, cu plăcere-, să mă sanţioneze, să vedeţi până unde se poate merge în România!-, aş avea dreptul, reiau ideea, să angajez un şef de serviciu şi doi şoferi. Dar, fac economii, folosind drept şofer un şef serviciu, care lucrează zilnic, pro bono, o mulţime de ore suplimentare. Fanatic al muncii, alături de mine, deci, de hulit şi el, alături de mine”, a adăugat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timişoarei a precizat că are un salariu lunar de aproximativ 12.000 de lei, şi nu de 17.000 de lei, cum s-a vehiculat în spaţiul public.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Nicolae Robu primăria Timişoara salarii bugetari
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6288
RON
28 May
noapte 15 °
zi 29 °
Ultimele joburi adaugate
24 H