VIDEO. Şofer bătut pentru că a vrut să reclame un şofer indisciplinat

Bătaie ca-n filme la punctul de trecere a frontierei spre Românie (județul Constanța) dinspre Bulgaria! Un bărbat a vrut să reclame faptul că un autoturism a depășit coloana care aștepta să intre în țară, dar a intrat fix în pumnii șoferului grăbit. Imaginile surprinse de un conducător auto dovedesc până unde pot duce nesimțirea și grobianismul.

07 iun. 2017, 07:26
VIDEO. Şofer bătut pentru că a vrut să reclame un şofer indisciplinat

Poliția de Frontieră a tot anunțat zilele acestea că punctele de trecere se vor aglomera, motiv pentru care era foarte clar că răbdarea trebuie să fie de aur. Numai că unii s-au crezut mai presus, astfel că nu au dat doi bani pe oamenii care stăteau la coadă de ore bune și au vrut să „fenteze sistemul”.

Un caz a fost înregistrat duminică, 4 iunie, când coloana de mașini care se întorcea din Bulgaria se întindea pe kilometri întregi. Însă, la un moment, un autovehicul marca Skoda a depășit-o, cu gândul de a trece în față. Ceilalți șoferi i-au luat numărul de înmatriculare, iar unul dintre ei chiar a încercat să meargă să reclame acest lucru. Ceea ce a urmat pare desprins din filme și dovedeste până unde duc nesimțirea și grobianismul. Imaginile au fost surprinse de un coducător auto.

Citeşte şi Horoscop: Top 4 cele mai agresive zodii la volan

„Duminică, 4. 06, a fost o bătaie înainte de graniță, la 18.30. Nesimțitul cu Skoda neagră (în dreapta) a încercat să trișeze așteptarea de o oră și jumătate și să treacă în față. Nemulțumiții i-au luat numărul din spatele mașinii. Prin stânga vine un cetățean să reclame la Poliție fapta și este bătut crunt de cel în pantaloni scurți roșii. L-a lăsat pe cetățean cu dinții în palmă”, a declarat, pentru „Replica„, Dinu L., bărbatul care a surprins teribilele imagini. Așa cum bine se poate observa, practic fapta s-a petrecut pe teritoriul Bulgariei, fiind de competența organelor de acolo să instrumenteze speța. Însă, precizăm că victima poate depune plângere și în România, având termen legal de 90 de zile.

Polițistii constănțeni s-au autosesizat și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri. La finalizarea cercetărilor vor fi luate măsurile legale ce se impun.