Specialiştii avertizează: România e pe ultimul loc în Europa la alfabetizare financiară

Nivelul de alfabetizare financiară este scăzut, România fiind pe ultimul loc în Europa, cu un nivel de 22% din populaţie alfabetizată financiar, în timp ce media europeană este de 55%, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel Coca Constantinescu, la cea de-a doua ediţie a Galei EduFIN.

14 mart. 2018, 18:42
Specialiştii avertizează: România e pe ultimul loc în Europa la alfabetizare financiară

„Evenimentul la care ne aflăm astăzi este al treilea eveniment de acest gen la care Autoritatea de Supraveghere Financiară a achiesat în cadrul acţiunii Global Money Week (GMW). Putem vorbi de faptul că anul trecut eforturile noastre şi ale Băncii Naţionale a României, împreună cu Ministerul Educaţiei, au fost încununate de premiul obţinut la Berlin pentru educaţie financiară, un premiu onorant pentru noi, un premiu pe Europa şi Asia Centrală.

Anul acesta continuăm acţiunile. Am ajuns la nivelul de peste de 20.000 de studenţi care au făcut parte din cadrul acţiunilor noastre de educaţie financiară şi peste 40.000 de elevi, de la început până acum. Este mult, dar este loc pentru noi să depunem eforturi pentru creşterea gradului de alfabetizare financiară a populaţiei României. Spun lucrul acesta pentru că nivelul de alfabetizare financiară este scăzut, ne aflăm pe ultimul loc în Europa, la nivel de 22% din populaţie alfabetizată financiar. Media europeană este de 55%, dar există state dezvoltate care au ajuns la un nivel de 65%„, a spus Cornel Coca Constantinescu.

Acesta a afirmat că sunt state în care nivelul PIB-ului este mare, dar că nu există o legătură directă între avuţia statului respectiv şi nivelul de educaţie financiară, mai degrabă implementarea de politici pe termen mediu şi lung care să vină în sprijinul creşterii nivelului de alfabetizare financiară.

De asemenea, Cornel Coca Constantinescu a menţionat că un obiectiv al ASF îl constituie incluziunea financiară, pentru că este important ca populaţia să înţeleagă produsele care se vând în piaţa financiară, să aibă capacitatea de a-şi administra propriile bugete, de a decide în cunoştinţă de cauză când contractează credite sau fac investiţii.