Spitalul Clinic de Copii Braşov, DEZINFECTAT în continuare cu produsele din gama HexiPharma

Spitalul Clinic de Copii se dezinfectează în continuare cu produsele din gama HexiPharma, dar și cu alte substanțe, despre care nu se știe, încă, dacă au probleme, potrivit directorului DSP Brașov, Lavinia Buvnariu.

10 mai 2016, 10:47
Spitalul Clinic de Copii Braşov, DEZINFECTAT în continuare cu produsele din gama HexiPharma

În această perioadă se dezinfectează cu substanțe dezinfectante și din gama aceea și altele, pentru că nu au avut contract numai cu Hexi. Au avut contract și cu alte dezinfectante, despre care nu știm dacă sunt cu probleme„, a explicat pentru mytex.ro directorul DSP.

Chiar dacă testele inițiale la dezinfectanții din gama HexiPharma au ieșit necorespunzătoare, conform directorului DSP Brașov, Spitalul de Copii din Brașov folosește în continuare aceleași produse asupra cărora există suspiciuni că ar fi diluate și nu ar avea niciun efect asupra infecțiilor.

S-au recoltat probe din dezinfectanți împreună cu cei de la Parchet și le-am dus la institutul din București pentru analiză. Așteptăm rezultatele. Testele care au ieșit necorespunzătoare de la Spitalul de Copii s-au repetat. Controlul și testele nu au fost anunțate. (…). Momentan suntem în așteptarea rezultatelor pentru că recoltăm din toți dezinfectanții probe și când vom avea rezultatele finale se vor comunica prin biroul de presă al Ministerul Sănătății„, a explicat Lavinia Buvnariu.

Dezinfectantele, pentru noi cei care lucrăm în spitale, se achiziționează, din punctul meu de vedere, numai dacă sunt avizate și sunt pe liste de produse de biocide ale Ministerului Sănătății. Aceste dezinfectante erau avizate și pe lista de biocide ale MS și aveau o autorizare până în 2024. Dacă dumnevoastră vă duceți la farmacie și cumpărați o aspirină, iar pe cutie spune că este aspirină de 500 de mg, dumneavoastră nu vă duceți cu ea la DSP să vedeți dacă are 500 de mg sau nu, atâta timp cât e pusă pe piață și are aviz„, a declarat pentru mytex.ro dr. epidemiolog Codruța Nemet, fosta șefă a catedrei de epidemiologie din cadrul Facultății de Medicină.

În timp ce spitalele moderne de peste graniță raportează infecții nosocomiale la 10%-12% din pacienți, în România doar 0,1%-0,2% dintre pacienți prezintă același tip de infecții, potrivit raportărilor medicilor.

La noi există o concepție greșită că epidemiologul trebuie să declare. Medicul curant care trebuie să îl consulte pe pacient atâta timp cât stă internat, acesta vede ce i-a făcut și dacă s-a produs o infecție, iar medicul trebuie să raporteze și ăla îi face tratamentul. În lege scrie cum se declară aceste infecții. Medicul curant după operație, în fiecare zi vine îl consultă pe pacient, îl pansează și vede că are o infecție. Atunci se trimite probă la laborator și se declară. Se face o fișă pe declarare, care merge la epidemiolog. Cum se poate ca într-un spital cu 900 de paturi să vină epidemiologul în fiecare, vede pacienții și zice: «Tu ai, nu tu ai, tu ai». Aici e o ascundere de responsabilitate. Medicul le adună, le verifică, vede dacă se înscriu în definiția de caz, le confirmă și le trimite mai departe pe circuit la DSP Brașov. Atâta timp cât medicii care tratează pacienții nu vor declara infecțiile pe care ei le fac, acesta va fi numărul„, a mai spus Nemet.

Potrivit OMS 916/2006, medicul curant are obligația de a raporta infecțiile nosocomiale și obținerea specimenelor microbiologice atunci când o infecție este prezentă sau suspectă.

Citeşte şi Parchetul General spune că a făcut o „analiză” în dosarul dezinfectanţilor din spitale