Un bărbat din Botoşani şi-a făcut propria trecere de pietoni, CU BIDINEAUA. Poliţiştii au deschis o anchetă penală

Publicat: Vineri, 14 Septembrie 2018 21:35 // Actualizat: Vineri, 14 Septembrie 2018 21:51 // Sursa: romaniatv.net

Un bărbat din Botoşani și-a făcut propria trecere de pietoni, cu bidineaua. Marcajul ilegal a fost realizat recent în comuna Vorona, iar acum polițiștii încearcă să-l găsească pe cel care a trasat trecerea de pietoni fără a avea acest drept.

Foto: monitorulbt.ro

Marcajul pietonal a fost realizat cu bidineaua, iar asta se vede din marginile neregulate și liniile care nu sunt paralele.

Oamenii legii bănuiesc că este vorba de un locuitor al comunei care voia să traverseze drumul județean cu ușurință. Șoferii și pietonii sunt derutați și cei mai mulți dintre ei respectă trecerea de pietoni, convinși că este autentică. De altfel, de la distanță, așa și pare, lipsind însă semnul de circulație care să o indice.

Poliția rutieră a deschis un dosar penal și încearcă depistarea autorului faptei, relatează monitorulbt.ro.

„A fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice", a declarat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani, potrivit monitorulbt.ro.

Trecerea de pietoni ilegală a fost realizată în urmă cu circa trei săptămâni, la scurt timp după reabilitarea drumului judeţean 208 C care străbate comuna Vorona. Semnele de circulație și marcajele se execută numai la solicitarea autorităților locale, cu aprobarea Serviciului Rutier al Poliției.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
anchetă penală Botoşani trecere de pietoni trecere de pietoni ilegala
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6590
RON
14 Nov
noapte 6 °
zi 10 °
Ultimele joburi adaugate
24 H