Una dintre vilele lui Ceauşescu se vinde cu 1,3 milioane de euro

Una dintre vilele de protocol ale lui Nicolae Ceauşescu, Casa de Oaspeţi Brădet din judeţul Suceava, este scoasă la vânzare pentru 1,3 milioane de euro.

RomaniaTV.net
27 feb. 2012, 07:24
Una dintre vilele lui Ceauşescu se vinde cu 1,3 milioane de euro

Vila, ridicată în anii ’70, cuprinde două apartamente, şase garsoniere şi un salon de protocol.

Nicolae Ceauşescu poposea aici când venea la vânătoare în pădurile din Pătrăuţi sau când efectua vizite de lucru în judeţul Suceava. Avea la dispoziţie un apartament care cuprinde un dormitor cu mobilier de nuc, un birou, baie şi hol.

În schimb, Elena Ceauşescu era mult mai pretenţioasă, mobilierul din camera pe care o folosea aceasta fiind din mahon sculptat.

În prezent, pentru o noapte în patul lui Nicolae Ceauşescu, turiştii trebuie să scoată din buzunar 350 de lei, iar pentru cel al Elenei Ceauşescu, 250 de lei.