32 de ani de la marele accident nuclear de la Cernobîl

Fotojurnalistul Dragoş Toader a realizat o serie de fotografii care înfățișează dezastrul rămas după accidentul nuclear de la Cernobîl: străzi puştii, case, grădiniţe, spitale şi alte instituţii părăsite, obiecte personale lăsate în urmă de cei care au locuit acolo.

Fotografiile realizate de Dragoş Toader pot fi vizualitate AICI

De-a lungul vremii, presa a dat publicităţii imagini cu dezastrul de la Cernobîl. În 2015, doi regizori americani au realizat un documentar despre bătrânele care trăiesc în cea mai radioactivă zonă din lume, Cernobîl. Femeile au povestit cum își duc viața de zi cu zi, cu ce se hrănesc, dar și de ce au ales să se întoarcă în satele din zona radioactivă.

Alte articole

Centrala de la Cernobîl a fost avariată. Sarcofagul a fost lovit de o dronă

Un cercetător ucrainean, adevărul câinii albaștri de la Cernobîl: „Nu s-au colorat de la radiații, este o prostie”

„Am săpat pe sub sârma ghimpată și ne-am întors acasă. N-au mai rămas mulţi oameni în zonă. Am o grădină”, a povestit una dintre femeiele care au decis să se întoarcă în zona radioactivă. 

Bătrânele au mărturisit că duc fix acelaşi trai ca înainte de dezastru, beau apă din fântână şi pescuiesc în râul Pripyat, ce curge chiar pe lângă vechea centrală nucleară. Femeile consideră că viaţa la Cernobîl este cu mult mai sănătoasă decât în capitala țării.

26 aprilie 1986. O explozie puternică distruge reactorul cu numărul 4 al Centralei Nucleare „Vladimir Illyich Lenin” de la Cernobîl. Accidentul s-a produs ca urmare a neglijenţei operatorilor care coordonau activitatea reactoarelor. Cu o zi în urmă, inginerii puseseră dispozitivele în funcţiune la o energie foarte scăzută, fără a ţine cont de măsurile de siguranţă care se impuneau în acea situaţie.

Reactoarele folosite erau fabricate pentru a produce atât energie electrică, cât şi energie nucleară, prin fisiunea atomilor de putoniu. Dispozitivele erau diferite faţă de cele folosite la acea vreme, deoarece funcţionau pe baza unor moderatoare cu grafit şi răcitoare de apă. Aceste modele de reactoare erau extrem de instabile atunci când funcţionau la energie scăzută. Operatorii nu au ţinut cont de acest lucru, iar când au încercat să oprească dezastrul era deja mult prea târziu.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 26 aprilie 1986, la ora locală 01:23 (ora României 01:23), reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, trei dintre muncitorii aflaţi în apropiere murind pe loc. Specialiştii estimează că în urma producerii detonaţiei, nivelul de radiaţii din atmosferă atinsese 14 exabecquerel (140 de milioane de triliarde de nuclee dezintegrate pe secundă).

Conform unui raport întocmit în anul 2015 de specialiştii Greenpeace, locuitorii oraşelor din apropierea zonei în care s-a produs accidentul consumau încă alimente contaminate cu izotopi precum cesiu-137 şi stronţiu-90. Reprezentanţii organizaţiei susţineau că această problemă va persista încă multe decenii sau chiar secole de acum înainte.

În primele zile de după producerea accidentului, substanţele radioactive au fost detectate numai pe teritoriul Ucrainei, însă în foarte scurt timp, ele au început să afecteze şi celelalte ţări ale Europei. Studii ulterioare, realizate în ţări precum Federaţia Rusă, Polonia şi Belarus, arătau că peste 1 milion de oameni suferă de boli asociate cu expunerea la radiaţii.