Klaus Iohannis, judecat la ICCJ pentru incompatibilitate. Magistraţii au ADMIS recursul ANI

ICCJ a admis, marţi, să fie judecat pe fond recursul formulat de ANI în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, informează România TV. Primul termen va avea loc pe 14 ianuarie.
Romania TV
25 nov. 2014, 11:11
Klaus Iohannis, judecat la ICCJ pentru incompatibilitate. Magistraţii au ADMIS recursul ANI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis marţi în principiu judecarea recursului declarat de Agenţia Naţională de Integritate în dosarul în care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost reclamat pentru incompatibilitate.

Judecarea pe fond a dosarului va începe pe 14 ianuarie, când vor fi citaţi atât Klaus Iohannis cât şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Pe 18 noiembrie, şedinţa a fost amânată, informaţia fiind publicată în sistemul informatic al instanţei supreme fără să fie indicat motivul.

Şedinţa de judecată nu a fost publică iar judecătorii trebuiau să se pronunţe pe o chestiune de procedură, respectiv dacă recursul ANI este admisibil în principiu.

Dosarul lui Iohannis a ajuns la instanţa supremă după ce pe 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deţine simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA şi SC Pieţe SA.

CITEŞTE ŞI Preşedintele ales Klaus IOHANNIS a sărbătorit câştigarea alegerilor, acasă la Sibiu VIDEO

„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţine simultan atât funcţia de primar al municipiului Sibiu, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 şi până în prezent) şi SC Pieţe SA (începând cu 05.08.2010 şi până în prezent), încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003′, preciza ANI.

Klaus Iohannis exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000 – 2004, 2004 – 2008, 2008 – 2012 şi 2012 – prezent).

Prin hotărârile Consiliului Local Sibiu nr. 144/30.04.2009 şi nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu iar începând cu data de 5 august 2010 deţine şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Pieţe SA.

CITEŞTE ŞI TRAIAN BĂSESCU, către Iohannis: Nu va fi uşor mandatul dvs. Uneori trebuie să forţezi la limită Constituţia

ANI menţiona ca jurisprudenţă relevantă în materie rapoarte care au avut acelaşi obiect de evaluare, sentinţele civile din 21.11.2012 – nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA şi sentinţa civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulţi aleşi locali (în categoria cărora intră şi primarii) emise de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT