Viaţa unei tinere de 15 ani din orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, a fost dată peste cap chiar de către cel care i-a dat viață! Minora a rămas gravidă cu tatăl ei, M.T., care ar fi abuzat-o sexual în repetate rânduri, susţin surse din anturajul bărbatului pentru Vocea Transilvaniei.
Drama este cu atât mai mare cu cât, potrivit acelorași surse, abuzurile s-ar fi petrecut cu buna știință a mamei copilei, o femeie cu probleme mintale, gravidă și ea. Bunica adolescentei este însă cea care l-a denunțat pe ginerele său la poliție, după ce a aflat că M.T și-a lăsat și fiica însărcinată. Fără să mai stea pe gânduri, femeia a și luat-o pe copilă în grija ei, fiind în prezent tutorele legal al acesteia.
Bărbatul a fost reținut de către oamenii legii din Beclean, iar vineri, 4 septembrie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, urmând să fie trimis în judecată pentru fapta sa.
Poate abuzul sexual la care a fost supusă minora nu s-ar fi aflat dacă bărbatul în vârstă de 37 de ani nu ar fi lăsat-o însărcinată. Fata s-ar fi simțit rău la examenul de corigență de peste vară și a fost dusă de urgență la medic. Cum avea amețeli și susținea că o doare burta, a fost văzută imediat de un ginecolog.
Întrebată de medic cine ar fi tatăl copilului, răspunsul minorei a fost unul simplu: „tata”.
Atunci, vestea stupefiantă a ajuns și la urechile bunicii din partea mamei, care a decis să depună o plângere la poliție împotriva ginerelui său.
Potrivit unor surse din anturajul familiei, șocant este faptul că minora nu pare să conștientizeze ceea ce i s-a întâmplat, gravitatea faptei. De asta, fata va primi consiliere psihologică o bună bucată de timp, pentru a reuși să treacă peste această traumă și să fie o mamă bună pentru copilașul care se va naște peste doar câteva luni. Cum sarcina i-a fost descoperită târziu, la aproape șase luni, ea va trebui să aducă pe lume copilul conceput prin incest.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20