O româncă din Italia a murit după ce ambulanța a venit după trei ore. Medicii au crezut că e vorba despre o supradoză

O româncă stabilită în Italia a murit sub ochii surorii ei, după ce aceasta sunase de patru ori la urgențe. Medicii au sosit abia după trei ore.
Alina Costache
26 oct. 2022, 12:22
O româncă din Italia a murit după ce ambulanța a venit după trei ore. Medicii au crezut că e vorba despre o supradoză

Familia unei femei stabilite în Italia este în stare de șoc, după ce aceasta a murit în urma unui șoc septic cauzat de un ulcer duodenal perforat. Tânăra româncă a decedat, în ciuda încercărilor disperate ale surorii sale de a o salva. Aceasta a sunat de patru ori la urgențe, însă ambulanța a ajuns după trei ore de așteptări.

Paula Onofrei avea 29 de ani și era chelneriță într-un restaurant din Trastevere. Pentru că se simțea rău, în seara de 22 iulie a plecat mai devreme de la serviciu, în locuința sa din cartierul Casalotti. În ziua următoare i-a spus surorii ei că se simte slăbită, așa că aceasta a sunat la urgențe medicale, pentru a solicita o ambulanță. Asta se întâmpla la ora 13:03.

Se pare că în acea noapte ea a mers și la camera de gardă unde i s-a spus că ar putea avea colită (inflamație a colonului). Însă, tânăra româncă nu avea colită și se stinge încet, fără să știe, în patul din dormitorul ei.

Citește și: Româncă găsită moartă în apartamentul ei din Italia. Soțul, principalul suspect, s-a predat

Speriată, sora ei Rebecca a mai sunat și la 14:13 la numărul de urgențe, spunându-i operatorului că Paula nu mai poate vorbi. I s-a răspuns că vor trimite o ambulanâă, dar nu a fost așa.

„Îmi pare rău, e a treia oară când sun, starea de sănătate a surorii mele se înrăutățește. Acum nu mai vede și are corpul vânăt”. Operatorul o întreabă pe Rebecca dacă Paula are limba albă: „Da, are limba albă”. În acest moment, apelul telefonic este transferat unei alte persoane aparent mai experimentate, care întreabă: „Spune-mi ce se întâmplă? Ce se întâmplă cu fata asta?”. Sora fetei explică totul de la început, dar ambulanța încă întârzie să apară.

La ora 15:29, un al patrulea apel la urgențe a fost înregistrat, dar de data aceasta sora Paulei strigă disperată: „Aștept de două ore și jumătate, starea de sănătate a surorii mele se înrăutățește ce naiba faceți?”

Medicii au ajuns după două ore și 37 de minute de la primul apel, dar în zadar. Femeia era pe moarte, și în ciuda încercărilor medicilor de a o resuscita, organismul acesteia a cedat.

Echipa medicală susține că femeia ar fi luat o supradoză, dar familia neagpaceată afirmație, spunând că tânăra nu ar fi consumat niciodată droguri.

Ulterior, conform raportului medicului legist, s-a constatat că românca a murit din cauza șocului septic cauzat de un ulcer deudonal perforat, o comă.

„Așteptăm cu încredere deznodământul anchetei pentru că, în acest moment, sunt atât de mulți suspecți și nicio certitudine”, au declarat avocații familiei tinerei care a depus plângere.

Citește și: Asasinul din Italia care a omorât o româncă, eliberat din închisoare, deși fugise de la locul accidentului

 

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Dărâmat de moartea „rivalului” Emeric Ienei, Mircea Lucescu a tras un semnal de alarmă: „Să ne ierte Dumnezeu că nu știm să prețuim marile valori”
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
Amendă pentru românii care îşi lasă câinii liberi. Vecinii îi pot reclama
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Dezvăluiri BOMBĂ despre criminalul din Mureș! Ea este singura persoană care știe unde se ascunde Emil Gânj! De ce nu are voie să spună: „Nu poate fi obligat să denunțe locația!”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
”Când vedeți că se sting legendele Stelei, vă pare rău de războiul cu ele?”. Gigi Becali a dat cărțile pe față după moartea lui Emeric Ienei
MediaFlux
Se acordă o nouă zi liberă pentru români! Cine poate beneficia de ea
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai