Poziţia lui Radu Marinescu, ministrul Justiţiei, după ce Bolojan a anunţat modificarea legii pensionării magistraţilor: „Ministerul Justiţiei nu a iniţiat un proiect de lege. Vrem să ducem vârsta de pensionare la 65 de ani, dar CCR spune că trebuie etapizat”

Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD), a declarat marți seara că modificarea legii privind pensiile magistraților, anunțată de premierul Ilie Bolojan, reprezintă „un punct de plecare”, dar că Ministerul Justiției nu a inițiat până acum un proiect de lege în acest sens.
George Russo
29 iul. 2025, 23:12
Poziţia lui Radu Marinescu, ministrul Justiţiei, după ce Bolojan a anunţat modificarea legii pensionării magistraţilor:

Radu Marinescu a subliniat că în prezent există deja un proiect legislativ aflat în dezbatere în Parlament și că nu s-a stabilit clar dacă modificările vor fi adoptate pe cale parlamentară sau printr-o inițiativă guvernamentală.

Anunțul premierului Bolojan, potrivit căruia vârsta de pensionare a magistraților va crește la 65 de ani, iar pensia va fi plafonată la maximum 70% din ultimul salariu net, a generat reacții puternice în rândul sistemului judiciar, inclusiv critici din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În acest context, ministrul Marinescu pledează pentru prudență, stabilitate și o abordare incluzivă, cu respectarea standardelor constituționale și europene.

„Ministerul Justiției nu a inițiat un proiect de lege. Cred că suntem la începutul unor discuții mult mai aplicate, formule concrete în dezbaterea publică de către domnul prim-ministru. Există un proiect de lege în Parlament. Nu există o formulă juridică definivată asupra vehicolului legislativ. Este posibil să se meargă pe mecanismul parlamentar, este posibil să se adopte o formulă guvernamentală de proiect de lege, dar atunci trebuie inițiat de ministerele avizatoare”, a afirmat Marinescu la ANtena 3.

Oficialul a insistat asupra nevoii de stabilitate și de cooperare instituțională, avertizând că orice schimbare legislativă trebuie să respecte cerințele Curții Constituționale și ale Comisiei Europene.

„Foarte importantă este stabilitatea, constituționalitatea legii, dialogul cu Comisia Europeană. Statul de drept să fie întru totul protejat de orice demers legislativ pe care dorim să-l facem”, a punctat acesta.

Marinescu a subliniat că reforma nu trebuie să antagonizeze categorii profesionale.

„Nu trebuie să considerăm anumite categorii sociale ca fiind niște dușmani. Trebuie să gândim o formulă inclusivă, coerentă, una de pace socială. Eu consider că magistrații nu sunt vinovați că au un anumit statut, el a fost consfințit prin lege”, a mai declarat ministrul.

„Să asigurăm o stabilitate, să adoptăm o lege care să nu fie pentru un an, pentru doi ani. Să adoptăm o lege clară, jurisprudența Curții Europene și CCR. Pensia de serviciu la finalul carierei să fie cât mai apropiată de ultima indemnizație a magistraților”, este de părere Marinescu.

În prezent, potrivit ministrului, „pensia magistratului este un procent de 80% din brut, dar nu mai mult de 100% din net. Procentele pot să fie stabilite, pe componenta din PNRR, economice și de dialog”.

Citeşte şi: EXCLUSIV Tudorel Toader, după ce Bolojan a anunțat reforma pensiilor speciale: „În realitate nu e vorba de o eliminare a pensiilor speciale”

Referitor la propunerea premierului, Marinescu a apreciat că este „de substanță”, dar că va trebui să fie discutată cu magistrații și adaptată astfel încât să nu poată fi contestată în justiție.

„Propunerea domnului prim-ministru este de substanță, va urma o dezbatere cu magistrații, vom căuta să respectăm toate condițiile de constituționalitate. Avem un punct de plecare concret. Ce a prezentat domnul prim-ministru respectă în linii principiale ce noi am comunicat, să existe o proporționalitate între salarii și pensii”, avertizează ministrul social-democrat.

Marinescu a ridicat semne de întrebare și în privința modalității de implementare a creșterii vârstei de pensionare: „În ce privește vârsta, trecem direct sau trecem etapizat la vârsta de 65 de ani? În momentul de față, magistrații care se pensionau la 47 – 48 acum se pensionează la 52-54 de ani. Vrem să ducem la 65 de ani, CCR ne spune că trebuie să avem în vedere etapizarea”.

În opinia sa, reforma nu trebuie să afecteze progresul obținut în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

„Avem acest standard îndeplinit, raportul Rule of Law pentru România în 2025 este foarte bun. Nu dorim să afectăm această stabilitate”, a mai explicat demnitarul.

„65 de ani cu formule de etapizare care se pot discuta, cu formule de remunerare care rămân în ecuația de proporționalitate între salariu și pensie, sunt câteva elemente pe care domnul prim-ministru le-a prezentat azi și reprezintă un punct de plecare. Nu cred că domnul prim-ministru nu are în vedere etapizarea, pentru că ea s-a conturat ca certitudine”, a adăugat el.

Ministrul Justiției a transmis și un mesaj către magistrați: „Am discutat cu foarte mulți magistrați și mi-au spus: aș fi rămas, dar faptul că se schimbă atât de des legea creează o insecuritate. Trebuie să căutăm și să găsim formula să-i păstrăm în sistem. Un astfel de proiect poate să constituie punctul de plecare pentru dialogul onest cu magistrații”.

Între timp, Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat dur la anunțul premierului, denunțând un “veritabil dictat” și o “manifestare abuzivă și discreționară a prerogativelor puterii executive”. Mai mult, Claudiu Drăgușin, judecător și membru al CSM, l-a comparat pe premierul Ilie Bolojan cu un ”măcelar” într-o postare publicată pe rețelele sociale, în chiar ziua în care a fost anunțată reforma pensiilor speciale.

Citeşte şi: Revoltă instantanee! Judecător din CSM, după ce Bolojan a anunțat reforma pensiilor speciale: ”În sala de operație nu intră un chirurg, ci un măcelar”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Conducerea Rapidului, prima reacție oficială despre numirea lui Daniel Pancu în locul lui Gâlcă: “Vor fi schimbări mari și în lot!”
Capital.ro
Urmează suspendarea lui Nicușor Dan? Scenariul care aruncă scena politică în aer: Ilie Bolojan va fi următorul președinte al României
Playtech.ro
Lista actualizată a țărilor afectate de hantavirus în 2026. Unde circulă cele mai periculoase tulpini și ce risc de infectare există
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Putin anunță sfârșitul războiului din Ucraina. Când ar vrea sa se întâlnească cu Zelenski
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi