CALENDAR ORTODOX 20 NOIEMBRIE 2019: Înainteprăznuirea Intrării în Biserica a Maicii Domnului, sărbătoare mare înainte de Ovidenie

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;
Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului

Greco-catolice
Sf. cuv. Grigore Decapolitul; Sf. aep. Proclu; Sf. Dasius din Durostorum

Romano-catolice
Ss. Grigore Decapolitul; Edmund, rege

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 20 noiembrie.

Alte articole

CALENDAR ORTODOX 20 decembrie 2025. Ziua în care se face „pomana porcului”. Cruce neagră

Calendar ortodox 19 decembrie 2025. Zi de post aspru în ziua în care este pomenit păcătosul care s-a pocăit şi a fost martirizat

S-a născut în Irinopolis, cetate din Decapole, în Asia Mică, în timpul mişcării iconoclaste (împotriva icoanelor), sub domnia lui Leon Armeanul (813-820).

Sfântul Grigorie a avut parte de o bună educaţie şi a manifestat o înclinare deosebită spre cele duhovniceşti, frecventând biserica şi studiind dogmele credinţei. A renunţat la căsătorie şi a intrat în viaţa monahală, mergând la o mănăstire, unde a vieţuit timp de 14 ani.

După această perioadă, a început a umbla din loc în loc, venind în mijlocul credincioşilor şi încurajându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru sfintele icoane. În această călătorie, în care s-a arătat şi mare făcător de minuni, Sfântul Grigorie a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat mai multă vreme.

În ultimii ani ai vieţii, a rămas la o mănăstire aproape de Tesalonic, fiind hirotonit preot, pentru modul în care şi-a trăit viaţa. Se spune că sărăcia lui era apostolică şi îmbrăcămintea evanghelicească, căci numai cu o haină proastă îşi acoperea trupul. Cu o astfel de petrecere trăind el, atât de mult şi-a curăţit sufletul şi trupul de toate patimile, încât s-a făcut vrednic de preoţie şi a fost hirotonit preot, slujind Sfânta Liturghie cu inima zdrobită şi cu duhul smereniei.

La Tesalonic s-a îmbolnăvit grav, şi aşa bolnav şi slăbit a călătorit până la Constantinopol, unde a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat la o mănăstire din oraş.

În 1453, când Bizanţul a căzut sub stăpânirea turcească, moaştele Sfântului Grigorie, întregi şi neputrezite, au fost aduse în părţile Dunării. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, banul Ţării Româneşti, Barbu Craioveanu, le-a cumpărat, în 1498, şi le-a dus la Mănăstirea Bistriţa (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se păstrează până astăzi.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Mucenic Dasie (Tasius), soldat roman dintr-o legiune care staţiona la Dunăre, la începutul secolului al IV-lea.

În acele vremuri, în timpul Saturnaliilor, o sărbătoare păgână renumită în Imperiul Roman, exista obiceiul să se aleagă, prin tragere la sorţi, un rege al acestor sărbători, care putea să petreacă după cum vroia timp de treizeci de zile. După trecerea acestui timp, cel ales rege era sacrificat prin aruncarea în sus şi străpungerea, în cădere, de săbiile ostaşilor.

Saturnaliile se întindeau pe perioada a şapte zile, în acest timp nu se muncea, aveau loc multe spectacole publice (lupte, gladiatori, circ, curse) şi fiecare cetăţean roman putea să-şi dea frâu liber patimilor şi poftelor.

Dasie, ostaş creştin, a fost ales prin tragere la sorţi să fie rege al Saturnaliilor. El însă s-a socotit ostaş al lui Hristos şi s-a opus cu tărie îndeplinirii acestui obicei. Pentru că nu a vrut să participe la sărbătoarea romană, Dasie a fost întemniţat.

În 20 noiembrie 304, după multe chinuri, Sfântului Dasie i s-a tăiat capul. În cetatea Axiopolis (Cernavodă), Sfântul Dasie era sărbătorit de trei ori pe an, în acest loc fiind descoperită o basilică veche, unde acesta era pomenit alături de Sfinţii Mucenici Chiril şi Chindeu.

Moaştele sale au fost duse, mai târziu, la Ancola, în Italia, şi aşezate cu mare cinste în Biserica Sfântului Chiriac, unde se păstrează până astăzi. 

De Ovidenie, femeile dau de pomană „lumină de veci”, fiindcă se spune că lumânarea din această zi, dată de sufletul morţilor, mai ales pentru cei morţi fără lumânare, dar şi pentru cei vii, nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. „Lumânările aprinse pentru aceşti morţi sunt în formă de toiaguri, cât un stat de om, apoi se învârtesc ca melcul” (Tudor Pamfile). În scrierile Elenei Niculiţă-Voronca, regăsim credinţele bucovinencelor care spun că în ziua de Ovidenie, dis-de-dimineaţă, se trezeau şi aruncau un vreasc în cuptor, fără să-l aprindă, acesta căpătând rolul luminii pe ceea lume.